Peste 35.600 de jucării din plastic, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Bechet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 35.600 de figurine de plastic inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, dar susceptibile a fi contrafăcute, au fost găsite de poliţiştii de frontieră de la Bechet într-un camion care venea din Bulgaria. Jucăriile, a căror valoare pe piaţă depăşeşte 9,6 milioane de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost confiscate.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Poliţia de Frontieră, în Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat, vineri dimineaţă, pentru a intra în ţară, la volanul unui camion înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar în vârstă de 40 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, jucării din Bulgaria pentru o firmă din Spania.

În urma controlului făcut în camion, poliţiştii de frontieră au găsit, în compartimentul marfă, cantitatea totală de 35.612 figurine de plastic inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile să aducă atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci înregistrate.

La cercetări, şoferul nu a putut prezenta documente care să ateste autenticitatea jucăriilor şi a declarat că nu cunoştea faptul că acestea sunt susceptibile de a fi contrafăcute.

Întreaga cantitate de bunuri, a cărei valoare pe piaţă se ridică la suma totală de 9.675.520 de lei dacă ar fi fost comercializată ca produs de marcă, a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin.1, lit.b din Legea 84/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă