Peste 3000 de kilograme de fructe şi legume, confiscate de oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor au confiscat ieri peste 3000 de kilograme de fructe şi legume, în urma unui control efectuat în Craiova.

Oamenii legii au verificat 39 de agenţi economici, persoane fizice sau jurdice, iar în urma controalelor au constat 15 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au aplicat amezi în valoare de 90 000 lei. „Poliţiştii au confiscat 3300 kg legume - fructe pentru care agenţii economici nu au prezentat documente de provenienţă a mărfii”, a declarat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor  au depistat doar la o singură societate comercailă din Craiova cantitatea de 180 de kg de roşii pentru care reprezentantul societăţii nu a prezentat documente de provenienţă. Firma a fost sancţionată contravenţional cu suma de 20.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea mărfii.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima