Oltchimul vrea să joace finala Ligii Campionilor la Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, Andrei Luca, îşi doreşte ca gruparea vâlceană să joace o eventuală nouă finală de Liga Campionilor la Craiova, şi nu la Bucureşti.

„Fetele au jucat un meci amical la Craiova şi cu acel prilej am discutat cu oficialii craioveni această problemă. Mărturisesc că ne-ar plăcea să jucăm finala la Craiova, dacă vom ajunge în acest act al competiţiei şi în acest sezon. Craiovenii ne-au spus că la începutul lui martie sala va fi gata. La exterior lucrările deja s-au terminat şi înţeleg că deja se pune parchetul. Vom vedea ce va fi, important este să ne calificăm în finala Ligii Campionilor“, a spus Luca pentru mediafax.

„Luăm în calcul şi varianta unei amenajări a unei săli la Romexpo, în Bucureşti, şi atunci am putea să găzduim 20.000 de spectatori. Pentru finala de anul trecut am avut 30.000 de solicitări pentru bilete. În ceea ce priveşte promisiunea construcţiei unei săli noi la Râmnicu Vâlcea, din păcate nu s-a mai făcut nimic, totul a fost la nivel declarativ, înainte şi după finala de anul trecut“, a mai spus Andrei Luca.

Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a ratat câştigarea Ligii Campionilor în sezonul trecut, după ce a pierdut ambele manşe ale finalei cu Viborg, 21-18 în deplasare şi 31-32 la Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate