Lucrările la muzeul unic în România dedicat lui „Constantin Brâncuşi“ bat pasul pe loc. Investiţia a fost realizată în proporţie de 7%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările la muzeul dedicat lui Constantin Brâncuşi au fost realizate în proporţie de 7%

Lucrările la muzeul unic în România dedicat lui „Constantin Brâncuşi“ au fost realizate în proporţie de 7%, iar în aceste condiţii investiţia nu va fi finalizată până la sfârşitul anului.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj caută un nou constructor pentru finalizarea muzeului unic în România dedicat lui „Constantin Brâncuşi“ şi va organiza o nouă licitaţie. Contractul de finanţare a fost prelungit până la sfârşitul anului 2018 de consilierii judeţeni.

     

„Consiliul Judeţean Dolj a iniţiat cu celeritate demersurile generate de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de către antreprenor, prin executarea garanţiei de bună execuţie, conform prevederilor legale în vigoare, urmând a fi eliberat şi un document constatator în care va fi consemnată modalitatea necorespunzătoare în care antreprenorul a derulat contractul. De asemenea, Consiliul Judeţean Dolj va întreprinde demersurile legale în vederea recuperării prejudiciului creat de către antreprenor prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate“, se arată în raportul ataşat proiectului de hotărâre supus votului consilierilor judeţeni.

Centrul Internaţional „Constantin Brâncuşi” va fi o construcţie rectangulară, de 1.200 m.p. subteran, cu o prismă de sticlă la intrarea dinspre Muzeul de Artă. Lucrările au fost realizate în proporţie de 7%. 

Intrarea în centrul internaţional „Constantin Brâncuşi “ va începe cu un amfiteatru, cu scări care coboară în încăperile de jos şi în care vor exista săli de expoziţie, săli interactive, două ateliere de discurs, un atelier, o sală de spectacol, un atelier de creaţie, dar şi o sală de expoziţie.

Clădirea va fi realizată din sticlă şi va avea o formă ovidă la suprafaţă, iar în interior o pasăre măiastră. 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online