Gafa Ministrului Culturii pe scena Galei Premiilor UNITER, taxată de actriţa Rodica Mandache: „Domnule ministru, când prezentaţi o doamnă...“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Gheorghiu a fost prezent luni seara la Craiova şi a participat la Gala Premiilor UNITER. Ministrul Culturii a fost desemnat să-i ofere "Premiul pentru întreaga activitate" Rodicăi Mandache, dar prezentarea pe care a făcut-o nu a fost cea mai potrivită. Întrăgita actriţă l-a taxat pe ministru, iar momentul a fost primit cu ropote de aplauze.

Rodica Mandache a primit "Premiul pentru întreaga activitate", iar în momentul în care a urcat pe scenă toţi cei prezenţi la evenimentul organizat la Teatrul de vară al Parcului Nicolae Romanescu din Craiova s-au ridicat în picioare şi au aplaudat-o cu căldură.

Cel desemnat să spună câteva cuvinte despre marea actriţă, dar şi să-i înmâneze premiul, a fost ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

"Bună seara!", a spus ministrul în timp ce-şi dădea jos masca. 

"Îmi prinde bine această mască, ştiţi foarte bine, câteodată nu ştii ce sa faci cu mâinile, aşa ca este foarte utilă şi la altceva decât pentru protecţia epidemiologică. Mai ales că sunt încercat de mari emoţii. Ce onoare pentru mine să am ocazia în această seară să-i înmânez un premiu Rodicăi Mandache care şi-a început activitatea înainte de a mă naşte eu...", a spus la începutul discursului ministrul.


Gheorghiu a continuat şi i-a povestit Rodicăi Mandache cum i-a "marcat întreaga copilărie".

Marea actriţă a urcat pe scenă şi a primit cu emoţie aplauzele puternice. “Domnule ministru, când mai prezentaţi o doamnă, o femeie nu mai spuneţi de atâtea ori că... aţi fost din copilărie... şi că ... dinainte de a vă naşte ...eu sunt bună şi drăguţă, dar s-ar putea să...”, a spus cu şarm actriţa. Momentul a fost răsplătit cu ropote de râs şi aplauze puternice. 

Rodica Mandache l-a mai taxat o dată în discursul său pe Ministrul Culturii. "Pentru că am un singur minut la dispoziţie, n-am cum să mulţumesc tuturor zecilor, sutelor... dinainte de a vă naşte dumneavoastră, n-am cum să le mulţumesc tuturor... nu vreau să închei până nu mulţumesc tuturor actorilor tineri cu care am lucrat în ultimii ani şi am ajuns să fiu singura cu tinereţi succesive  şi ei toţi tineri... pentru felul în care m-au primit, pentru felul în care îmi zâmbesc, se bucură că suntem împreună şi asta m-a făcut s-o iau de la capăt şi... dumneavoastră, acum când o să mă dau jos de pe scenă, o să credeţi că eu merg. Dar eu nu merg, zbor! Din cauza lor! Vă mulţumesc", a încheiat marea actriţă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Motivul halucinant al unui pedofil care a violat un copil de 6 ani: „Nu am vrut să merg la alte femei, să îmi stric casa“

FOTO „Revoluţia în trafic”, un eşec de proporţii. Maşini bară la bară pe Pasajul Ciurel, care trebuia să fluidizeze circulaţia

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei