FOTO Fosta iubită a tânărului infectat cu HIV a fost diagnosticată cu aceeaşi boală. Oamenii legii au demarat o anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Daniel Secu, în vârstă de 25 de ani, din oraşul Segarcea, a fost infectat la vârsta de 3 ani cu HIV. Tânărul a întreţinut relaţii intime neprotejate cu zeci de femei.

Fosta iubită a tânărului infectat cu HIV a fost diagnosticată cu aceeaşi boală, iar alte 38 de persoane aşteaptă în acest moment rezultatele analizelor. Medicii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj vor merge în următoare zile în oraşul Segarcea, acolo unde vor sta de vorbă cu tinerii care au intrat în contact cu Daniel Secu.

Le-a infectat intenţionat

Prietenii lui Daniel Secu au declarat că şi-a infectat iubitele cu bună ştiinţă. Tânărul în vârstă de 25 de ani a murit în urmă cu o săptămână, iar atunci a ieşit la iveală tot adevărul. Mama băiatului a susţinut iniţial că Daniel a decedat în urma  unui infarct, însă medicii au descoperit la autopsie că tânărul era infectat cu HIV. „Este o situaţie dificilă acuma pentru că s-a aflat că acest tânăr care a murit şi care se pare că era purtător HIV a avut relaţii cu mai multe fete care acum sunt în aceeaşi situaţie ca şi el. Eu cred că de vină este familia, pentru că ştia că are acest virus de la trei ani şi jumătate. Când veneau pe la el prieteni, ar fi trebuit să le explice că băiatul este purtător de o boală şi astfel ar fi evitat anumite lucruri. Întreaga comunitate este stupefiată”, a spus primarul oraşului Segarcea, Nicolae Popa.

Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz. „Poliţiştii împreună cu procurorii din cadrul Parchetului Tribunalului Dolj au declanşat o anchetă pentru a stabili dacă sunt întrunite elementele infracţiunii de transmiterea a sindromului imunodeficitar dobândit”, a precizat Alin Apostol, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.             

O altă femeie care a avut o relaţie în urmă cu patru ani cu Daniel Secu aşteaptă rezultatul analizelor.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/groaz-in-segarcea" target="_blank">View the story "Groază în Segarcea: un tânăr purtător de HIV şi-a infectat iubitele intenţionat" on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort