Elevi fără corn şi lapte, în Dolj. Programul nu poate fi aplicat din cauza birocraţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul şcolar în Dolj a început fără lapte şi corn Foto: Arhiva

În judeţul Dolj anul şcolar a început fără lapte şi corn. Autorităţile susţin că procedura de licitaţie este foarte complicată, iar informaţiile de la Ministerul Educaţiei au ajuns foarte târziu.

Elevii din Dolj vor primi lapte şi corn peste 20 de zile. Licitaţia abia s-a încheiat. Directorii unităţilor de învăţământ au declarat că sună aproape zilnic la Inspectoratul Şcolar, pentru a rezolva situaţia. „Sunt copii ai caror părinţi sunt plecaţi în străinătate, lăsaţi în grija bunicilor. Probabil că nu au nici bani şi la ora 10:00 ei servesc acest lapte şi corn ca o masa principală de fapt, nu ca o gustare“, a precizat  Maria Daşu, director Şcoala Nr. 2 din Craiova. 

Laurenţiu Ivanovici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, a declarat că s-a gândit la o soluţie, iar la anul situaşia nu se va mai repeta.  „Vom lua de bune informaţiile din anul precedent. Adică structura anului şcolar, numărul de elevi, preţurile maximale, cu rezerva că dacă acestea se modifică şi ele se modifică de la un an la altul şi mă refer la numărul de elevi care clar se modifică, atunci să avem posibilitatea să modificăm în timpul procedurii“, a spus Ivanovici.

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”