Economistă de la Sănătate Publică a fost condamnată defintiv la trei ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Manuela Militaru, economistă a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj, a fost condamnată defintiv la trei ani de închisoare cu executare. Economista de la DSP este acuzată de trafic de influenţă. Instanţa a mai decis ca după excutarea pedepsei principale femeii să îi fie interzis şi dreptul de a exercita o funcţie în cadrul unei instituţii sau autorităţi publice.

Manuela Militaru  în calitate de economist în cadrul DSP Dolj, a luat banii de la 18 persoane cărora le-a dat de înţeles că poate interveni pe lângă persoane cu funcţii de conducere din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi Gărzii de Mediu Dolj, în scopul angajării acestora în cadrul respectivelor instituţii ori în scopul pensionării medicale a unor rude apropiate. Economista de la DSP  a fost arestat pe data de opt martie 2011.

Tribunalul Dolj a condamnat-o pe inculpată la trei ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea unor drepturi. Instanţa a mai obligat-o pe economist de la DSP şi la plata sumei de 31.150 de euro către 11 denunţători şi 33.100 lei către alţi opt denunţători. Pentru recuperarea prejudiciului procurorii au pus sechestru pe un apartament al Manuelei Militaru, care este situate în Craiova.

Sentinţa dată de magistraţii Tribunalului Dolj nu a mulţumit-o pe Manuela Militaru şi nici pe procurorii DNA, care au făcut recurs la Curtea de Apel din Craiova. Instanţa a menţinut însă pedeapsa de trei ani pronunţată de Tribunal şi a dispus interzicerea dreptului de a exercita orice funcţie în cadrul unei instituţii sau autorităţi publice, pe o durată de 2 ani de la executarea pedepsei principale.

Atât economist de la DSP cât şi procurorii DNA au făcut imediat recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie, care a respins recursul, iar sentinţa a rămas definitivă.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model