Doctorii implicaţi în cazul controversat Frăţilă au fost chemaţi să dea declaraţii la Colegiul Medicilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii Lucian Ioncică şi Bogdan Olteanu, de la Spitalul de Boli Infecţioase, au fost chemaţi la sediul din Craiova al Colegiului Medicilor, pentru a da declaraţii cu privire la cazul tânărului care a murit în spital.

Conducerea filialei din Dolj a Colegiului Medicilor din România (CMR) spune că dosarul bolnavului care a decedat se află pe masa comisiei de jurisdicţie. "Au fost chemaţi medicii respectivi să dea declaraţii, dar şi alte persoane care ar putea să aibă vreo legătură cu acest caz. Se culeg totodată probele obiective din foile de observaţie", a declarat în urmă cu câteva minute doctorul Doru Dobrescu, vicepreşedintele CMR Dolj.

Cazul se află în atenţia procurorilor

Sorin Ovidiu Frăţilă (31 de ani), din Galicea Mare, a decedat luna trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, după ce a fost tratat de TBC la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş". Familia bolnavului a depus mai multe reclamaţii la CMR Dolj şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova împotriva asistentelor de gardă din noaptea când bolnavul a decedat, împotriva medicului curant, Lucian Ioncică, şi a medicului de gardă Mihai Olteanu. La Spitalul de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" a fost demarată o anchetă internă. Rezultatele nu au fost făcute publice.