Craiova simte iar miros de matineu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Craiova e condamnată să trăiască periculos finalul de campionat. Formaţia antrenată de Mark Wotte a pierdut pe terenul ultimei clasate, Unirea Alba Iulia, şi a rămas în apropierea zonei retrogradabile a clasamentului.

Oltenii s-au luptat de la egal la egal cu elevii Blaz Sliskovici doar până la pauză. Echilibrul s-a rupt în momentul în care craioveanul Marius Ologu a încasat al doilea galben în prelungirile primei reprize.

În superioritate numerică, Alba Iulia a dominat şi a marcat de două ori în trei minute, de fiecare dată prin Selagea.

După meci, antrenorul Craiovei a acuzat în termeni duri arbitrajul lui Alexandru Tudor. "Acest arbitru a avut un mare impact negativ asupra jocului. Pur şi simplu nu înţeleg de ce i-a dat cel de-al doilea galben lui Ologu. A fost un simplu fault de joc, nici nu se apropia măcar de galben. Însă acest arbitru despre care voi spuneţi că e cel mai bun din România l-a eliminat. Apoi, vă rog să priviţi reluările de la faza penalty-ului, să vedeţi cum a judecat‑o. Nu înţeleg ce au arbitrii cu noi, începând de la meciul cu Dinamo suntem dezavantajaţi", a tunat Mark Wotte.

Antrenorul olandez e la prima reacţie negativă împotriva arbitrilor. „Simt că înnebunesc, mă scoate din sărite stilul ăsta, cu eliminări şi cu accidentări, voi ajunge să fac antrenamente cu 10 oameni. În ciuda arbitrajelor potrivnice, nu vom renunţa! Vom lupta la fiecare meci pentru victorie, dar vom lupta şi contra arbitrajelor", a spus Wotte (foto jos).

Mititelu s-a luat şi el de Tudor

Finanţatorul echipei oltene, Adrian Mititelu, a spus la final că rezultatul este injust, pentru că, la 0-0, Crăciun a ratat de două ori singur cu portarul, şi că va merge în continuare pe mâna olandezului Mark Wotte: „Ce vină are antrenorul? Mai este o lună şi jumătate până la finalul campionatului, ce să mai schimbăm! Este rău că nu am luat puncte, iar acum trebuie să câştigăm neapărat sâmbătă. Meciul cu Astra ne poate băga în vrie sau ne poate ridica".

Mititelu s-a luat şi de centralul Alexandru Tudor: "Am înţeles că penalty-ul a fost acordat uşor. Fără să fi văzut meciul, pot să spun că a fost din nou o vendetă a lui Tudor. Ce să fi făcut copilul ăla (Ologu - n.r.) de a primit două cartonaşe galbene?"

2-0

Unirea Alba Iulia: Rotaru - Poverlovici, Vujadinovici, Bucurică (Vitinha 46) - Selagea, I. Bălan, N. Varga (C. Cristea 63), A. Olah, E. Bruno - Bălţoi (Veljovici 78), N. Jovanovici. Antrenor: Blaz Sliskovici

Universitatea Craiova: Lung Jr. - Bădoi (M. Roman 86), V. Găman, Iliev (Crăciun 53), Bălace, Firţulescu - Prepeliţă, Dilevski, Ologu - Dina, Al. Piţurcă (R. Barbu 46). Antrenor: Mark Wotte

Goluri: Selagea 69 (pen), 72
Eliminat: Ologu 45+2
Stadion "Cetate": 2.500
Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti)

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă