Craiova: Silviu Lung: „Jucăm cu sabia deasupra capului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Lung junior

Portarul Universităţii Craiova, Silviu Lung junior, s-a arătat dezamăgit după eşecul din Ghencea şi nu acceptă decât varianta victoriei în duelul cu Oţelul Galaţi, din ultima etapă.

Lung junior a recunoscut superioritatea Stelei, care s-a impus aseară cu 2-0. „Am întâlnit Steaua, am încercat să scoatem un rezultat pozitiv, dar au fost peste noi şi ne-au învins“, a spus portarul craiovean la Digi Sport.

Acesta nu concepe decât un succes în ultimul joc din acest sezon al Ligii I, cu Oţelul Galaţi. „Am jucat fiecare meci cu sabia deasupra capului, dar mereu am dat totul ca să câştigăm. Aşa vom face şi în ultima etapă, ne dorim foarte mult să câştigăm în faţa Oţelului şi să rămânem în Liga I. Dacă nu pierdeam meciurile acelea în ultimul minut, n-am mai fi avut emoţii acum“, a mai spus Lung.

Mai multe pentru tine:
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Putin îi lasă pe ruși fără WhatsApp și YouTube. Kremlinul invocă măsuri pentru „asigurarea securităţii”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Putin spune că „nu vede rostul” unei întâlniri cu Zelenski: „Chiar dacă ar exista voință politică, ceea ce mă îndoiesc, există dificultăți juridice și tehnice”