Craiova: Ridiculizaţi de un fugar / Deţinutul care a evadat de la Penitenciarul Pelendava este de negăsit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de poliţişti şi gardieni de la Penitenciarul Pelendava au încercat în zadar, mai bine de patru zile, să dea de urma evadatului.

Deţinutul băcăuan a reuşit să scape de echipele de căutare, chiar dacă nu cunoaşte zona şi nu are un leu în buzunare. Ieri, la orele prânzului, oamenii legii din Dolj puteau consemna trei zile de eşecuri în încercarea de a-l găsi pe Eusebiu Grumeza (36 de ani), care a evadat de la Penitenciarul Pelendava, din Craiova. Deţinutul a fost căutat chiar şi acasă la fratele său, în Bacău, deşi este greu de crezut că ar fi putut părăsi Bănia, din moment ce nu are niciun ban asupra sa. Inexplicabil este şi cum un bărbat care nu cunoaşte zona reuşeşte încă de joi să evite filtrele poliţiştilor, care, teoretic, au acoperit întreg Doljul. „Au existat câteva indicii cu privire la locul unde se află deţinutul, însă, din păcate, n-a fost prins până acum. Bărbatul este căutat în continuare, iar tot oraşul este împânzit de filtre în prezent“, a dat asigurări Amelia Căpărin, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Din momentul în care deţinutul a evadat şi până ieri-dimineaţă, reprezentanţii Penitenciarului Pelendava au fost imposibil de contactat. În cele din urmă, Leonard Voicilă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a explicat de ce: toţi ar fi fost angrenaţi în operaţiunea de căutare a fugarului. Până şi directorul Ion Craioveanu ar fi mers pe câmp, încercând să dea de urma lui Grumeza. „Toată lumea a avut treabă şi din acest motiv n-am putut să spunem nimic. Din informaţiil pe care le avem, este cert că deţinutul nu are familie şi copii în Bacău, aşa că nu credem că a plecat acolo“, a declarat Voicilă. Până ieri, la închiderea ediţiei, mobilizarea generală nu dăduse rezultate, iar Eusebiu Grumeza rămânea de negăsit.

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul