Craiova: Pasajul subteran şi Water Park-ul din Lunca Jiului, proiecte bune de scos la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Mărinică Dincă susţine că deşi nu au fost semnate contractele de finanţare pentru cele două proiecte europene, primăria Craiova a publicat pe Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) un anunţ prin care se comunică firmelor de construcţii că pasajul subteran şi  Water Park-ul vor fi, în curând, scoase la licitaţie.

Potrivit viceprimarului Mărinică Dincă, publicare intenţiei de a scoate la licitaţie cele două proiecte europene va permite municipalităţii să mai scurteze din procedură. „Ministerul ne permite să anunţăm pe SEAP că vom scoate la licitaie proiectele, ca apoi după ce semnăm contractele de finanţare să nu mai fie nevoie să facem acest anunţ, decât să scoatem proiectele propriu-zise la licitaţie“, a declarat Mărinică Dincă.

Dacă procedurile vor decurge normal iar licitaţiile nu vor întâmpina contestaţii, lucrărila la pasajul subteran ar putea începe în luna august a anului acesta. Water Park-ul va demara cu o mică întârziere, autorităţile sperând că se va întâmpla la sfârşitul anului.

Mai multe pentru tine:
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?