Craiova: Ospăţ românesc, pentru meseni din Turcia şi din Bulgaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mămăliga cu brânză şi gogoşile vor fi asezonate cu dansuri populare tradiţionale, balet şi muzică de nuntă specifică oltenilor.

Festinul românesc este organizat la sediul Casei de Cultură a Sindicatelor, cea care a făcut posibil evenimentul prin intermediul proiectului „Mâini diferite, acelaşi dans“, finanţat de Comisia Europeană prin programul Tineret în Acţiune. După ce luni partenerii din Turcia au fost gazdele serii tradiţionale, care a amintit de cultura şi civilizaţia lor, miercuri a venit rândul bulgarilor să iasă în faţă cu ce le este specific.

Astă-seară ei se vor aşeza la masa tinerilor din România, care promit un ospăţ cu poftă de joc şi voie bună. Un moment special al serii va fi dat de micuţa balerină a Craiovei, Lucia - Ioana Ghivercea, dublă campioană mondială la balet. „Pot veni la seara tradiţională românească toţi tinerii care vor să ne cunoască şi care sunt deschişi spre proiecte de voluntariat, ce îi ajută să socializeze, să interacţioneze constructiv şi să se dezvolte personal“, spune Irina Gruia, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Craiova.

Alt proiect în iunie

Proiectul „Mâini diferite, acelaşi dans“ va lăsa locul, de luna viitoare, celui despre „sexualitate în context cultural“, ce va aduce la masa dezbaterilor tineri din România, Italia, Portugalia, Ungaria, Grecia,Turcia şi Bulgaria. Pentru ca impactul să fie unul puternic, reprezentanţii Casei de Cultură a Sindicatelor speră ca numărul voluntarilor să fie cât mai mare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă