Craiova: Lung junior, singurul jucător apreciat de fanii Ştiinţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Lung junior

După meciul cu Pandurii, un singur jucător a fost apreciat de suporterii Craiovei, Silviu Lung junior. Portarul Universităţii a avut câteva intervenţii salvatoare, care au făcut ca echipa să plece cu un punct de la Târgu-Jiu, iar fanii l-au considerat omul meciului.

În sondajul de pe site-ul clubului, Lung a primit 56 la sută din voturi, al doilea în preferinţele fanilor fiind Mihai Costea, cu 7% din sufragii. Bădoi (6%), V. Găman (5%), Gângioveanu (5%), Firţulescu (4%), Iliev, Dilevski şi Barbu (toţi cu 3%) au fost şi ei nominalizaţi de suporteri.

Cred că am muncit pentru acest punct şi el este meritat, având în vedere că am jucat în zece oameni. Dacă eram 11 contra 11, cu siguranţă nu ne mulţumea rezultatul. Ne aşteaptă acum un meci foarte greu cu FC Braşov, cu o echipă care speră să ajungă într-o cupă europeană. Sper să ne mobilizăm cât mai bine şi să reuşim să câştigăm“, a spus Silviu Lung.

Portarul Ştiinţei şi-ar dori însă ca echipa să revină la Craiova: „Se simte că nu mai jucăm acasă, pe «Oblemenco», dar şi oamenii care vin la Severin ne încurajează şi sperăm să ne ducă spre victorie“.

Despre meciul de sâmbătă cu FC Braşov a vorbit şi căpitanul Andrei Prepeliţă. „Ne aşteaptă un joc dificil. De altfel, pentru noi toate meciurile de acum înainte sunt grele. Braşovul este o echipă bună, care joacă bine în deplasare, dar trebuie să obţinem prima victorie din retur“, a precizat mijlocaşul Universităţii Craiova.

Mai multe pentru tine:
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
„Nu putem fi indiferenți”. Doi senatori americani cer Meta și Google să blocheze campaniile rusești de dezinformare înaintea alegerilor din Moldova
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Momente cumplite pentru naționala de tineret a Luxemburgului. 32 de fotbaliști s-au răsturnat cu autocarul: „Țipau, erau șocați”