Craiova: Generaţia cu inimă de aur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Hagi (dreapta) cu puţină burtă, dar la fel de tehnic

Vedetele naţionalei din anii ’90, în frunte cu Hagi şi Popescu, au jucat la Târgu–Jiu într-un meci cu scop caritabil. N-a lipsit nici Anton Doboş, revenit după accidentul de circulaţie din august 2008. Hagi a încântat cu pasele sale şi a marcat şi un gol, fineţurile sale şi ale „Cobrei“ Adrian Ilie încântându-i pe spectatorii care au umplut sala Sporturilor din Târgu-Jiu. 

Toni Doboş a făcut parte din echipa Generaţiei de Aur care a evoluat ieri, în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu, împotriva unei selecţionate a foştilor jucători de la Pandurii. Fondurile obţinute în urma acestui meci vor fi donate unui copil de 7 ani care are o tumoare pe creier şi trebuie operat.

Mai citeşte şi:

Avem şanse, nu şi scuze!

Lăsaţi galbenul în pace!

„Toni Doboş este, poate, omul care înţelege cel mai bine drama micuţului Andrei Glăvan", a anunţat crainicul sălii în momentul în care fostul internaţional şi-a făcut apariţia pe parchet. Doboş a fost primit cu aplauze la revenirea pe teren şi încurajat la fiecare atingere de balon. El i-a avut alături, printre alţii, pe Hagi, Gică Popescu, Adrian Ilie, Belodedici, Rotariu, Gabi Popescu, Cârţu şi Silviu Lung, tricolorii câştigând cu scorul de 5-4.

„Regele" a făcut spectacol, Cârţu a fost mereu pus pe şotii, în vreme ce Gică Popescu a distrat spectatorii cu un gol marcat cu mâna. Iar Adi Ilie, suplu ca pe vremea când juca fotbal, a dat senzaţia că poate reveni oricând pe gazon.

Doboş a jucat câteva minute în ambele reprize, şi‑a căutat din priviri coechipierii pentru a le da pase şi, deşi s-a mişcat mult mai încet, nu a greşit nicio minge. Hagi şi Rotariu au stat cu ochii pe el, dar Toni nu a dat vreun semn de oboseală. În pauză, a vorbit şi cu „adversarul" Romică Buia, care s-a interesat de starea sa de sănătate.

La final, Toni Doboş nu s-a simţit capabil să dea declaraţii, dar, în drum spre vestiare, a precizat că i-a fost bine printre tricolori şi că este mulţumit de faptul că a putut participa la un astfel de meci caritabil.

Silviu Lung a luat meciul în serios

Cel mai înverşunat jucător de pe teren a fost Silviu Lung. Fostul portar al naţionalei a dirijat în permanenţă apărarea, a stat mereu cu gura pe Gică Popescu, iar în pauză a făcut cu Rotariu tactica reprizei secunde. „Gică, nu-i mai lăsa să treacă de tine!", a strigat Lung de câteva ori.

„Am înţeles, nea Silvică", a fost răspunsul Baciului. Lung a avut câteva parade de efect, iar, deşi în pauză, adversarii se rugau de el s-o lase mai moale, fostul portar al Craiovei Maxima a rămas ferm pe poziţii: „Nu am de ce! Dacă nu am vorbit nimic înainte de meci, înseamnă că e treabă serioasă. Eu nu pot să las nimic de la mine", a spus Lung.

În lipsa unui antrenor, cel cu indicaţiile de pe banca tricolorilor a fost Sorin Cârţu. Acesta s-a dovedit responsabilul cu voia bună şi l-a avut drept client pe Adi Ilie, căruia i-a dat mereu indicaţii „ca pe vremea când i-a fost antrenor".

15.000 de lei din tricouri

Toni Doboş (centru) s-a reîntâlnit cu foştii săi colegi

În urma licitaţiei de tricouri de la finalul meciului s-au strâns aprope 15.000 de lei, bani care vor fi donaţi lui Andrei Glăvan. Cel mai bun cumpărător a fost preşedintele pandurilor, Marin Condescu. Acesta a arătat că are încă o slăbiciune pentru fostul antrenor al gorjenilor, Sorin Cârţu, pe care l-a îmbrăţişat la începutul meciului, iar la final i-a cumpărat tricoul.

Condescu a plătit 1.200 de lei pentru el, în timp ce pe tricoul actualului tehnician, Liviu Ciobotariu, a dat cu 200 de lei mai puţin. Oficialul gorjean a cumpărat şi tricoul lui Hagi cu 3.000 de lei, în timp ce echipamentul purtat de Gică Popescu a fost luat tot cu 3.000 de lei, dar de către patronul echipei Ralbex Turcineşti.

Arbitrul Ion Crăciunescu a condus singur licitaţia pentru echipamentul său. Nemulţumit de sumele primite, fostul ecuson FIFA a ţinut la preţ până când a obţinut 2.200 de lei, bani veniţi tot de la Condescu.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie