Craiova: Circulaţia în Brestei: misiune imposibilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferii îşi testează în fiecare zi îndemânarea în gropile şi noroiul de pe strada Brestei deşi în zonă circulaţia este interzisă. Constructorii promit că lucrarea va fi finalizată în curând, deşi până în prezent nu a fost respectat niciun termen de execuţie.

Fiecare clipă e pentru ei o încercare. Una din care ar putea ieşi cu maşina „şifonată” în gropile şi nămoalele din Brestei. Şoferii merg încet, atât de încet încât fiecare groapă care se cască în ceea ce cu greu se mai poate numi stradă, să nu fie una dureroasă. Apoi mai sunt şi dâmburile de pământ, adică ce a rămas în urma muncitorilor Hidroconstrucţia care au făcut în zonă lucrări de canalizare. Deşi se chinuie în fiecare zi să iasă din hârtoapele din Brestei, şoferii ignoră cu bună ştiinţă indicatoarele care interzic circulaţia în zonă. „Peste tot sunt gropi, nu numai în Brestei, ci şi pe Pelendava, pe unde s-a pus ocolitoare. Păi dacă oricum ne rupem maşinile nu e mai bine să o luăm pe calea cea mai scurtă?”,a spus Cristea Paşcovici, locuitor al cartierului.


Indicatoarele, ignorate de şoferi


Oamenii spun că ar fi fost imposibil să respecte semnalizările rutiere în condiţiile în care Hidroconstrucţia nu s-a ţinut de termene.

Pe de altă parte, antreprenorul susţine că circulaţia rutieră în zonă, mai ales tirurile care vor să ajungă pe strada Râului, le-a îngreunat munca. „De când s-a început, n-a respectat nimeni niciun fel de semnalizare. Aşa cum ne-am chinuit până acum, ne vom chinui şi de acum înainte, mai ales că mai e puţin şi terminăm lucrarea”,a spus Dumitru Hornoiu, şef de lucrări la Hidroconstrucţia. Acesta spune însă că execuţia lucrărilor de canalizare este aproape gata, termenul estimat pentru finalizare fiind sfârşitul acestui an.

Potrivit reprezentanţilor Companiei de Apă „Oltenia”, lucrarea în zona Brestei s-a realizat până acum în proporţie de 87%. Hidroconstrucţia este obligată ca, după finalizarea lucrărilor, să readucă asfaltul la starea iniţială.


Cauzele întârzierii, aceleaşi ca acum câţiva ani


Printre motivele invocate de antreprenor la întârzierea lucrărilor de pe strada Brestei se numără nivelul freatic ridicat, instabilitatea solului, conducte şi reţele de utilităţi, traficul din zonă şi racordarea străzilor adiacente (Spiru Haret, Grădişte, Ogorului, Bâlteni, Ţicleni, Pui de Lei) care necesită golirea canalizării prin pompaj.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită