Craiova: Cine sunt vinovaţii dezastrului de la Bacalaureat în Dolj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai slabă promovabilitate la examenul maturităţii a înregistrat-o Grupul Şcolar Industrial „C.N. Plopşor“ Pleniţa, cu 4,44%. La polul opus, în Dolj se află Colegiul Naţional Carol I din Craiova, cu 98,97%.

Doar doi absolvenţi ai Grupului Şcolar Industrial „C.N. Plopşor“ Pleniţa, din cei 46 care s-au prezentat, au luat bacalaureatul, unul cu media 8,73, iar celălalt cu 6,10.  Potrivit directorului acestei unităţi de învăţământ, procentul dezastruos de promovabilitate „este un accident“.

„În toţi anii trecuţi rezultatele au fost mult mai bune. Ne situam în general la mijlocul clasamentului. Am avut o generaţie de elevi care nu şi-au dat silinţa prea mult. Le-am propus să vină la consultaţii în afara orelor de curs, dar s-au prezentat câţiva. Am semnalat acest lucru şi părinţilor, în şedinţele de la şcoală, dar situaţia a rămas neschimbat. Mă aşteptam la rezultate mai slabe decât anul trecut, dar nu aşa. Vreau să cred că ce s-a întâmplat este un accident“, a declarat Ileana Iacob, directorul Grupului Şcolar Industrial „C.N. Plopşor“ Pleniţa.

Colegiul Naţional Carol I, cea mai mare promovabilitate din Dolj

Dan Mic, directorul Colegiului Naţional Carol I

La capitolul „accident“ include şi directorul Colegiului Naţional Carol I numărul de trei picaţi la bacalaureatul din acest an.

„Este o premieră pentru colegiu. Vorbim de copii de nivel mediu, cu rezultate bune, care cred că nu au făcut prea bine faţă presiunii psihologice provocată de intensa mediatizare cu privire la supravegherea video şi a altor modificări aduse examenului“, a precizat Dan Mic, directorul Colegiului Naţional Carol I. Potrivit managerului, această şcoală nu a avut niciun picat în ultimii zece ani.

Acum, promovabilitatea este de 98,97 %, iar anul trecut a fost de sută la sută.

„Nu cred că am făcut ceva în mod special pentru bacalaureat, poate doar am încercat să îi pregătim psihic pe elevi pentru ce îi aştepta. Ne-am adaptat noilor cerinţe şi nu este deloc greu să faci acest lucru cu elevi buni la carte. Primim poate cei mai buni copii din oraş la liceu. Îmi pare bine că s-a întâmplat să existe şi respinşi, penmtru că altfel apărea o suficienţă  a elevilor. Un pic de tensiune nu strică“, a mai precizat Mic.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu