Cine este Adrian Andrici, finanţatorul CS Universitatea Craiova care ar fi încasat peste 4 milioane de euro ilegal din retrocedări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numele finanţatorului CS Universittaea Craiova apare în dosarul procurorului-şef DIICOT

Adrian Andrici este acţionar majoritar din anul 2013 la clubul CS Universitatea Craiova, dar şi unul dintre cei cei mai influenţi investitori pe bursă.

Numele omului de afaceri Adrian Andrici apare în dosarul procurorului şef DIICOT Alina Bica. Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP au facilitate obţinerea unor avantaje patrimoniale pentru finanţatorul Clubului CS Universitatea Craiova.

Potrivit procurorilor DNA, membrii comisiei „au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Nuţiu Emil, din cadrul S.C. Business Evaluator S.R.L., prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 13,0535 hectare de 377.282.300 lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263.327.559 lei (echivalentul a 61.714.021,6 euro), prejudiciind cu această sumă bugetul de stat“.
 
Mai exact, membrii Comisiei au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe. După ce ar fi primit despăgubirile aceştia ar fi împărţit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian - 46.288.238 euro, Vişoiu - 7.035.812 euro, Andrici - 4.196.800 euro şi Gheorghe - 4.196.800,2 euro.
 
Conforma procurorilor, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP  au facilitat obtinerea unor avantaje patrimoniale de catre Gheorghe Stelian, Valentin Visoiu, Adrian Andrici, actionar la CS Universitatea Craiova, si Gabriel Gheorghe, care au impartit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian – 46.288.238 euro, Visoiu – 7.035.812 euro, Andrici – 4.196.800 euro si Gheorghe – 4.196.800,2 euro.

Cine este Adrian Andrici?

Finanţatorul clubului CS Universitatea Craiova a vândut în anul 2008 pachetul majoritar de acţiuni al firmei Haber Haţeg către grupul Heineken. Adrian Andrici a încasat la vremea respectivă câteva milioane de euro. Omul de afaceri implicat în dosarul retrocedărilor în calitate de acţionar minoritar al Automobile Craiova a încercat să obţină un preţ mai bun pentru acţiune pe care le deţinea.

Adrian Andrici a fost membru în comitetul reprezentanţilor acţionarilor de la SIF Muntenia (SIF4). În anul 2012 alături de Gheorghe Iaciu şi de brokerii de la Swiss Capital s-a luptat pentru a prelua controlul SIF Oltenia.  
 
Omul de afaceri Adrian Andrici este finanţatorul clubului CS Universitatea Craiova din anul 2013.  
 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”