Centura de Sud a Craiovei s-a stricat înainte de inagurare. Valoarea proiectului: 12 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centura de Sud a Craiovei nu a fost inaugurată, însă în asfalt au apărut deja fisuri. Proiectanţii au comandat o expertiză tehnică pentru a afla cauza problemei.

Centura de Sud a Craiovei este o promisiune făcută de autorităţile române americanilor de la Ford încă din 2008, atunci când a fost semnat contractul de privatizare a fabricii din Bănie.

Lucrările la Centura de Sud a Craiovei au început în anul 2012, iar valoarea proiectului se ridică la suma de 12 milioane de euro. Investiţia trebuia finalizată în anul 2013, însă termenul a fost prelungit cu încă doi ani. CNADR a anunţat că şoseaua va gata în iulie 2016.

Centura de Sud a Craiovei a fost stricată înainte d einaugurare, iar în asfalt au apărut deja fisuri.

Bogdan Paunescu, reprezentant al firmei de proiectare a declarat pentru Digi24:„În momentul acesta se întocmeşte o expertiză de către un expert autorizat. În momentul de faţă nu avem concluziile, dar se pare că ar fi fost o sursă neomogenă şi s-ar fi folosit un pământ neconform în acele zone”.

Reprezentanţii firmei care au executat lucrarea nu au fost de găsit.

Compania Naţională de Drumuri a precizat pentru Digi24 că decizia a aparţinut firmei de construcţii, care a cerut proiectantului centurii de sud a Craiovei să găsească o soluţie. Acesta a apelat deja la serviciile unui expert independent.

Firma care execută lucarea la Centura de Sud a Craiovei a uitat în anul 2013 un stâlp de electricitate în mijlocul drumului.

Mai citeşte şi

Asfaltare cu viteza melcului pe centura de sud a Craiovei: 6 kilometri de drum au fost realizaţi în 3 ani

Lucrările la centura de Sud a Craiovei unde a fost uitat un stâlp de tensiune în mijlocul drumului, finalizate în 2015

 
 

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”