Careul de regi ai licitaţiilor pe banii craiovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru societăţi au încheiat cu municipalitatea din Bănie, în ultimii trei ani, contracte pentru lucrări publice a căror valoare totală depăşeşte 180 de milioane de lei.

O mare parte din banii alocaţi în ultimii ani de Primăria Craiova pentru lucrări publice a intrat în conturile a doar câteva societăţi. Fie că a fost vorba de asfaltări, reparaţii, construirea de clădiri sau amenajarea de arteziene, patru firme au reuşit să câştige în mod repetat licitaţiile organizate de municipalitate. ADS Craiova a făcut o analiză a contractelor publice încheiate de edili din anul 2008 până în prezent şi vă prezintă topul societăţilor care au încasat cele mai mari sume de la bugetul local. Partea leului, pentru Delta SC Delta ACM 93 SRL, din Bucureşti, conduce detaşat în clasament, în special graţie contractelor pentru asfaltări pe care şi le-a adjudecat.

Firma este notorie mai ales prin faptul că, din postura de câştigătoare a acordului cadru pentru reabilitarea, modernizarea şi întreţinerea străzilor din Craiova, a reuşit performanţa de a epuiza într-un singur an fondurile alocate pentru toată perioada 2008 - 2012. Suma totală care îi revine societăţii din Capitală pentru lucrările publice executate se apropie de 136 de milioane de lei. Lista străzilor din oraş pe care echipele de la Delta ACM 93 este lungă şi cuprinde, printre altele, bulevardele Ştirbei Vodă, George Enescu şi Calea Bucureşti.

Pe lângă lucrările de întreţinere şi modernizare a arterelor rutiere din Bănie, firma a câştigat şi un alt megacontract, în valoare de peste 30 de milioane de lei, care a vizat amenajarea Parcului Tineretului, din Lunca Jiului. Aceasta se numără, de altfel, printre lucrările de referinţă prezentate pe site-ul oficial al societăţii, alături de realizarea a 20 de kilometri de autostradă din Irak.

Află care sunt celelalte trei firme din top mâine, din