Campania de donare de sânge atrage ca un magnet studenţii. Mediciniştii sar în ajutorul bolnavilor de cancer
0Sute de studenţi s-au înghesuit să doneze sânge la centrul de Transfuzii Sangvine Craiova, în cadrul unei campanii organizate de Societatea Studenţilor Medicinişti.
Campania "Donează sânge! Fii erou!" a început la data de 21 noiembrie la Centrul Regional de Transfuzii Sangvine (CRPS) Craiova, de lângă Spitalul Nr. 1, între orele 8.30 - 12.30, şi va mai dura două zile. "Până astăzi (miercuri - n.r.) au venit peste 200 de donatori, majoritatea studenţi. Este o campanie cu un real succes. Pot spune că un sfert dintre aceştia sunt studenţi la Universitatea de Medicină şi Farmacie. Vineri, în ultima zi a campaniei, ne aşteptăm să vină cei mai mulţi donatori", a declarat Iulia Roşca, din cadrul Societăţii Studenţilor Medicinişti, care a organizat campania împreună cu Uniunea Studenţilor din România. Acţiunea a fost iniţiată cu sprijinul medicilor oncologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, care spun că duc lipsă de sânge pentru a trata bolnavii de cancer. "Este criză de sânge. Din 15 pungi câte ne-ar trebui în fiecare zi, avem doar câte 3. Când avem nevoie de grupe rare de sânge, ne mai ajută colegii din alte judeţe. De aceea facem apel către toţi cei care vor să ajute aceşti bolnavi, să se prezinte la Centrul de Transfuzii şi să ne sprijine", a declarat profesorul universitar doctor Florinel Bădulescu, şeful Clinicii de Oncologie Medicală de la Spitalul Nr. 1.