Antibioticele de la Spitalul Judeţean din Craiova, pe muchie de cuţit

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. Foto: Arhivă.

Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova spun că li se golesc rezervele de antibiotice, necesare bolnavilor. Conducerea unităţii spune că aceste lipsuri apar spre finalul lunii, din cauza consumului ridicat de medicamente, dar că la acest moment este asigurat tratamentul pacienţilor.

Doctorii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova ne-au spus că se descurcă tot mai greu cu antibioticele pe care le administrează pacienţilor. Directorii recunosc faptul că spre finalul lunii apar probleme, dar spun că bolnavii nu sunt puşi în pericol. "Avem medicaţie din toate categoriile. Într-adevăr, mai apar sincope spre final de lună, dar se rezolvă, pentru că imediat facem comenzi", a declarat conferenţiar doctor Florin Petrescu, managerul Spitalului Nr. 1 din Craiova.