Abuzul emoţional în relaţie, tolerat în tăcere de mulţi oameni. Cum putem trece peste acest sentiment fără să devenim victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Abuzul emoţional apare într-o relaţie nesănătoasă, iar în orice moment putem deveni victime, ultimul pas înaintea unei depresii severe. Psihologii susţin că majoritatea oamenilor, în momentul în care ajung să nu se mai potrivească cu partenerul de viaţă, încearcă să ascundă acest lucru şi să meargă mai departe.

Specialiştii au precizat că atunci când apar discrepanţe în relaţia de cuplu ajungem să ne autominţim şi nu realizăm că trebuie să schimbăm ceva pentru a nu deveni victime. Intr-o astfel de situaţie, vor apărea frustăriri şi vom ajunge să îi rănim pe cei de lângă noi.

„Într-o relaţie nesănătoasă putem deveni agresivi, abesenţi, putem să avem o viaţă paralelă sau putem juca roul unei victime. Trebuie să ştim că prin acest comportament putem da naştere la diferite abuzuri, de la cele fizice până la cele emoţionale“, a spus Mihai Nedelcu, psiholog.

Abuzul emoţional duce la depresie

Psihologii au mai precizat că în ziua de astăzi din păcate tot mai persoane tolerează abuzul emoţional în tăcere şi cred că pot trăit cu acest sentiment. „Oamenii nu înţeleg că abzul emoţional le poate afecta starea psihică şi fără să îşi dea seama pot ajunge la depresie. Abuzul emoţional este întâlnit în familie, în cuplu, la locul de muncă, iar o persoană abuzată emoţional începe să se îndoiească de ea însăşi şi să îşi piardă încrederea în toată lumea. Nu constientizează ce se întâmplă şi i se pare o normalitate tot ceea ce se întâmplă“, a mai precizat Mihai Nedelcu, psiholog.

Specialiştii au mai precizat că de cele mai multe ori persoanele care au predispoziţie către abuz au trecut prin acest lucru în copilărie şi îşi aleg foarte bine partenerul de cuplu şi vor tot timpul să deţină controlul. „În momentul în care abuzul emotional nu este dus la o extremă, partenerul are tendinţa de a ierta şi de a merge mai departe. Este bine să ştim că în momentul în care va acorda o nouă şansă va amplifica mult mai rău lucrurile, dar şi suferinţa de la an la an“, a mai declarat psihologul Mihai Nedelcu.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate