Absolvenţii universităţilor de medicină vor candida pe aproximativ 3.800 de locuri. Viitorii medici: „Vrem să plecăm în străinătate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Concursul de rezidenţiat va avea loc pe data de 15 noiembrie Foto: Arhiva

Absolvenţii universităţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie vor putea concura pe un număr de 3800 locuri, iar examenul de rezidenţiat va avea loc pe data de 15 noiembrie în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.


Au fost scoase la concurs 3.388 locuri şi posturi pentru medicină, 263 locuri pentru medicină dentară şi 152 locuri pentru farmacie. Viitori medici au precizat că nu vor să lucreze într-un spital din România, unde salariul este de 10 ori mai mic ca în Occident. „Vrem să plecăm în străinătate. Acolo putem să ne exercităm meseria la standarde europene. În România salariul este extrem de mic, iar aparatura din unităţile spitaliceşti nu a mai fost înlocuită de ani buni. Putem să ne desfăşuram activitatea în condiţii normale? Cu siguranţă nu“, sunt de părere absolvenţii unversităţilor de medicină.

Concursul se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore.

Ocuparea posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar de concurs.
Înscrierile pentru examenul de rezidenţiat se vor face până la 23 octombrie, ora 15.00, la direcţiile de sănătate publică, sau la ministerele cu reţea proprie.

Concursul se va desfşura data de 15 noiembrie în centrele universitare Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul