VIDEO Studentul la Medicină care explică manevre de prim-ajutor în limba romani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Lăcătuş, studentul care prezintă manevrele de resuscitare în limba romani FOTO Active Watch

Un videoclip care vizează explicarea manevrelor de prim-ajutor în limba romani este prezentat de un student medicinist de etnie romă.

Clipul este realizat de ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, organizaţia pentru drepturile omului care militează pentru comunicare liberă în interes public. 

„Vrei să salvezi o persoană rănită care pierde sânge. Cum faci asta?“, sună prezentarea clipului.

Procedura filmată în 2016 este prezentată în limba romani de Sorin Lăcătuş, student la acea vreme în anul al VI-lea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“, Iaşi, bursier al Roma Health Scholarship Program.

Roma Health Scholarship Program este o iniţiativă Open Society Foundations şi Roma Education Fund care susţine dezvoltarea academică în domeniul medicinei a tinerilor romi.

Tutorialul a fost produs de ActiveWatch sub îndrumarea şi supravegherea SMURD, cu sprijinul Open Society Foundations.

ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei este o organizaţie neguvernamentală, independenţa, nonprofit, membră a reţelei Reporteri fără Frontiere (Reporters without borders/ Reporters sans frontieres). 

„Organizaţia noastră a influenţat politicile UE faţă de România în perioadă de preaderare şi a intervenit activ în procesul legislativ pentru asigurarea libertăţii de exprimare şi accesului la informaţii. În domeniul educaţiei media, am generat modificări ale Curiculei preuniversitare şi universitare pentru promovarea unui nivel de competenţă a elevilor şi studenţilor indomeniul şi tehnicile media. De asemenea, ne-am remarcat prin programe care au vizat modificarea discursului public despre grupurile dezavantajate din România“, se prezintă ActiveWatch.  

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Cum să acorzi prim-ajutor unei victime inconştiente. Paşii simpli de făcut până vine ambulanţa chemată prin 112

VIDEO Salvarea copilului este în mâinile tale. Manevre de prim-ajutor necesare când micuţul are căile aeriene blocate

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!