Video VIDEO „Învierea 2.0” de la Constanţa, boicotată de credincioşi. ÎPS Teodosie, huiduit: „Eşti Satana. Nu vă e ruşine să faceţi slujbă de Înviere a doua oară?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bisericile din Constanţa au fost aproape goale

Constănţenii au trăit, în noaptea de marţi spre miercuri (26/27 mai), Învierea în reluare. Deşi ÎPS Teodosie susţinea că oamenii i-au cerut să facă această slujbă, realitatea a arătat că foarte puţini au ieşit din case pentru a fi alături de păstorii lor.

„Veniţi de luaţi Lumină”, asta s-a auzit în curţile bisericilor din judeţul Constanţa cu puţin înainte de miezul nopţii de marţi spre miercuri. Preoţii i-au chemat pe credincioşi, din nou, să ia Lumina Învierii, într-o slujbă controversată care a stârnit nenumărate reacţii.

GALERIE FOTO

Doar că, la bisericile din oraşul Constanţa au mers puţini credincioşi, de ordinul zecilor, străzile municipiului fiind pustii, nu animate ca în adevărata noapte de Înviere. Miile de oameni care se înghesuie an de an să ia Lumină de la preoţi au preferat să nu participe la această „Înviere 2.0” sau „Înviere în reluare”.

Reporterii „Adevărul” au trecut imediat după miezul nopţii pe la biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul unde erau aproximativ 5-6 credincioşi şi pe la biserica Sfântul Vasile cel Mare unde vreo 20 de oameni ascultau slujba preoţilor. Situaţia a fost la fel şi la biserica Sfinţii Arhangheli - Capela militară sau la biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Doar la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde principal actor a fost chiar ÎPS Teodosie, au venit mai mulţi oameni. Vreo 200-300 de credincioşi, unii dintre ei curioşi să vadă ce se va întâmpla, au stat câteva zeci de minute printre ruinele vechiului Tomis, aşteptând Lumina.

Dotaţi cu candele şi măşti de protecţie a feţei, oamenii s-au salutat cu „Hristos a Înviat” imediat ce ierarhul i-a chemat de trei ori cu tradiţionalul îndemn: „Veniţi de luaţi lumină”.  La final, Teodosie a împărtăşit mai mulţi credincioşi, folosind aceeaşi linguriţă.

VIDEO: ÎPS Teodosie - „Veniţi de luaţi lumină”

„Eşti Satana”

Cu puţin înainte de începerea slujbei de Înviere, în timp ce ÎPS Teodosie citea un acatist, un bărbat a început să-i strige acestuia că „Iisus a înviat o singură dată, nu de câte ori vrei tu, bulangiule!”. Totodată, cel revoltat l-a făcut pe ierarh „satana” şi i-a spus că ar trebui să-i fie ruşine lui şi preoţilor care slujeau.

Mai mulţi poliţişti în civil l-au urmărit pe bărbatul supărat şi i-au cerut să-i urmeze la una dintre autospecialele de Poliţie din zonă.

VIDEO: ÎPS Teodosie, huiduit: „Bulangiule! Eşti Satana!”

„Facem slujba trimisă de Patriarhie”

„În această noapte frumoasă, aşa cum aţi cerut dumneavoastră şi nu puteam să vă refuz, fac această slujbă pentru lacrimile şi zbuciumul pe care l-aţi trăit fiind despărţiţi de biserică. Noaptea Învierii vrem să fie în noaptea aceasta”, a spus ÎPS Teodosie chiar înainte de a-i chema pe credincioşi să ia Lumină.

De asemenea, ierarhul a făcut referire şi la slujba pe care o săvârşeşte, slujbă despre care s-a discutat foarte mult în ultimele zile. „Slujba este aşa cum scrie în carte, nu am inventat-o eu. Vreau să simţiţi că aţi avut parte de Înviere, de Lumina Învierii. La sfârşitul sărbătorii Învierii nu facem altă slujbă decât cea care este prevăzută în carte, cum ne-a trimis şi Patriarhia la timpul cuvenit că se fac slujbele de peste an.”

ÎPS Teodosie explica gestul său de a face o nouă slujbă de Înviere prin faptul că „oamenii nu au putut participa în comuniune deplină cu clerul la această slujbă” şi „trebuia reparat acest neajuns”. Teologic, episcopul susţine că miercuri, 27 mai, este „Odovania” (încheierea) praznicului Învierii Domnului, când rânduiala slujbei prevede acelaşi început ca în noaptea Învierii.

Reamintim că Patriarhia Română a anunţat că „decizia Arhiepiscopiei Tomisului este una luată în virtutea principiului autonomiei eparhiale si asumată integral, dar exclusiv, de către ierarh. În acelaşi timp, reamintim că slujba Învierii Domnului din acest an a fost oficiată în toate bisericile din Patriarhia Română şi că, în ciuda contextului extrem de aspru creat de pandemie, lumina sfântă a ajuns la foarte mulţi dintre credincioşii ortodocşi”.

                      Slujba de la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanţa

                         Biserica Sf. Mina - Constanţa FOTO: FB/ Parohia Sf Mina

Pe aceeaşi temă:

Arhiepiscopul Tomisului, înainte de a împărţi Lumina: Vreau să simţiţi că aţi avut parte de Înviere şi de Lumina Învierii FOTO, VIDEO

Învierea în reluare sub bagheta Arhiepiscopiei „Autonome“ a Tomisului. „Se comportă ca o sectă în interiorul Patriarhiei Române“

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima