VIDEO Eveniment de excepţie la Operă. Spectacol de 8 Martie cu 8 mari tenori ai României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tenorii din spectacolul de 8 Martie de la Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovski FOTO TNOB

Pentru prima dată pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa, 8 mari tenori ai României se întâlnesc într-un spectacol extraordinar.

Vineri, 8 martie, la ora 19.00, va avea loc spactacolul extraordinar „8 tenori de ziua ta“, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa.

Concertul reuneşte nume sonore ale tenorilor din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Constanţa, care se întâlnesc pentru prima dată pe scena constănţeană. De Ziua Femeii, cei opt tenori îşi vor încânta audienţa cu arii universale, vesele şi canzonette, într-un program accesibil şi de divertisment.

Cei 8 tenori care vor fi prezenţi pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa sunt unii dintre cei mai buni specialişti din ţară, pe ariile lor.

Astfel, Răzvan Săraru este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică, participant la cursuri de maiestrie organizate de Virginia Zeani, Grace Bumbry, Raina Kabaivanska, Tom Krause, George Crăsnaru şi câştigător al Marelui Premiu la concursurile Ionel Perlea şi Paul Constantinescu. Răzvan Săraru a susţinut numeroase spectacole şi concerte pe importante scene din Romania şi din strainatate: Germania, Japonia, Elvetia, Polonia, Austria.

Alfredo Pascu este prim solist al Teatrului Naţional de Operetă Ion Dacian Bucureşti, actor de film în „Callas forever“ al lui Franco Zefirelli şi de teatru, în piesa „Master Class“ regizată de Radu Gabrea.  Alfredo Pascu este laureat al concursurilor „Hariclea Darclee“ şi „Traian Grozavescu“; deţine Premiul Forumului Muzical şi Premiul VIP pentru cel mai bun solist al anului 2009 şi a colaborat cu majoritatea scenelor de operă şi operetă din ţară dar şi din străinătate: SUA, Italia, Germania, Spania, Olanda, Rusia, Quatar, Egipt, Israel, etc.

Marius Manea este laureat la numeroase şi importante concursuri naţionale şi internaţionale de canto. A cântat pe importante scene ale lumii din: Germania, Austria, Luxemburg, Norvegia, Italia, Japonia, Rusia, Singapore etc, alături de mari artişti precum: Angela Gheorghiu, Renato Bruson, Ion Marin, Arnaud Bernard, Claus Peter Flor, Stefano Ranzani, Paula Olmi, Giordano Bellincampi, Hugo de Ana, ş.a. În prezent, Marius Manea este solist al Operei Naţionale din Bucureşti.

Bogdan Sandu este licenţiat al Facultăţii de Arte a Universitatii Ovidius Constanţa – secţia canto. A participat la master-class susţinut de Emil Crăsnaru de la Universitatea de Muzică din Dusseldorff – Germania. Activitatea sa profesională se concretizează prin apariţii în diferite roluri principale şi secundare din repertoriul Teatrului National de Operă şi Balet Oleg Danovski, cât şi în recitalurile şi concertele susţinute în ţară şi în străinătate.

Hector Lopez este un tenor din Mexic, stabilit de nouă ani în România, care cântă cu plăcere pe orice scenă din ţară şi apreciază publicul român pentru cunoştinţele sale muzicale.  În prezent, el este solist al Operei Naţionale din Bucureşti.

Cristian Mogoşan urmează cursurile Facultatea de Artă Scenică, Specializarea Canto şi participă la cursuri de măiestrie susţinute de Wolfgang Brendel, Mariana Nicolesco, John Norris şi Viorica Cortez. Palmaresul său cuprinde Premiul I la Concursul de Interpretare al Liedului Românesc – Brasov(2004), Premiul Juriului la Concursul Naţional de Interpretare Vocală “Ionel Perlea” – Slobozia(2004). Cristian Mogoşan este angajat al Operei Nationale Cluj şi profesor asociat al Academiei de Muzica Gheorghe Dima. Este invitat al unor filarmonici şi opere, atat din tara cat şi de peste hotare.

Bogdan Zahariea, solist al Operei naţionale din Timişoara, este absolvent al Universităţii de arte George Enescu din Iaşi (2008, master, 2006, licenţă) şi a urmat cursuri de master class cu Ludovic Spiess, Mariana Nicolesco şi Corneliu Murgu. A susţinut concerte în Austria, Germania, Elveţia, Franţa, Italia, Spania, Belgia, Olanda etc.

Doru Iftene este tenor al Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa şi absolvent al Facultăţii de Muzică George Enescu - Iaşi. Până în 2004 a fost solist al Operei din Constanţa. Din repertoriul său fac parte G. Donizetti: Lucia di Lammermoor (Normano / Arturo / Edgardo); Don Pasquale (Ernesto); Elixirul dragostei (Nemorino), G. Verdi: Traviata (Gastone); Rigoletto (Borsa); Aida (Mesagerul); Trubadurul (Ruiz); Otello (Casio); Nabucco (Ismael / Abdalo); Traviata (Alfredo), G. Puccini: Madama Butterfly (Goro / Yamadori / Comisario); Tosca (Spoletta) şi alte lucrări ale unor compozitori celebri precum W. A. Mozart, J. Strauss, J. Lehar.

Dirijor este Cristian Sandu de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj. Cristian Sandu este din 2004 dirijor permanent invitat la Opera Naţională Română Cluj, instituţie alături de care a realizat numeroase turnee în Franţa, Elveţia, Corea de Sud, Italia. De asemenea este cadru universitar în cadrul Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, catedrele Orchestră şi Clasa de Operă.

Biletele puse în vânzare pentru acest spectacol pornesc de la 15 Lei şi ajung până la 50 lei, în funcţie de poziţia locului în sala de spectacol.

Pentru detalii: Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski Constanţa Tel: 0241.481.460 e-mail: operacta@yahoo.com, web: www.tnobconstanta.ro, Facebook: www.facebook.com/tnobconstanta

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali