VIDEO Ce facem la mare de 1 Mai. Toate evenimentele şi concertele programate pe litoral în acest weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Litoralul se pregăteşte să-şi primească primii turişti din 2015, iar deschiderea oficială a sezonului estival este una pe măsură. Chiar dacă Radu Mazăre lipseşte din peisaj, turiştii nu vor duce dorul concertelor, paradelor şi evenimentelor în minivacanţa de 1 Mai.

Echipa "Adevărul" le-a adunat pe toate la un loc pentru ca fiecare turist sau localnic să-şi aleagă evenimentul potrivit. Anul acesta, sloganul neoficial al litoralului este "Tot ACASĂ e mai bine!"

1 Mai la Mamaia

Deschiderea sezonului estival va fi marcată la Mamaia de Parada Litoralului Românesc organizată de Asociaţia Litoral Delta Dunării. . Maşinile de epocă şi motocicletele pleacă pe 1 mai la ora 16.00 de la parcarea telegondolei situată la intrarea în staţiune spre Clubul Bellaggio - zona Butoaie, apoi se întorc la Hotelul Oxford, zona Dacia şi merg pe Bulevardul Tomis până la Primăria Constanţa. 

La Primărie este programat un flashmob cu dansuri greceşti. Alaiul pleacă spre strada Traian şi merge până în Portul Tomis după care face cale întoarsă. 

Prognoza meteo pe două săptămâni: cum va fi vremea în ţară de 1 Mai

În următoarele două săptămâni (27 aprilie – 10 mai) vom avea parte de o vreme oscilantă, cu temperaturi cuprinse între 18 şi 22 grade, sub media normală a acestei perioade în primele zile ale intervalului. De asemenea, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că vom avea parte de ploi moderate cantitativ în toate regiunile.

Parada va reuni autobuze etajate, Carul prietenilor Facebook, motocicletele Seawolves, maşinile retro de la Retromobil Club Constanţa şi maşinile de drift de la Smart Driving Series. 

Petreceri vor avea loc în toate cluburile de pe litoral. În Club Bellagio din Mamaia vin Antonia şi Alex Velea. Este primul concert al celor doi susţinut împreună după cel de la Sala Palatului din Bucureşti. Concertul are loc în noaptea de vineri (1 mai) spre sâmbătă. Tot la Bellagio are loc pe 2 mai un concert cu Mohombi. 

Skrillex vine la Enigma Beach în Mamaia. Concertul super DJ-ului de pe 1 mai va fi precedat de o reprezentaţie dată de Gojira şi Planet H.

Pe 30 Aprilie Clubul Crema îi aduce pe Gipsy Casual şi Ionuţ Galani pentru o seară balcanică. Pe 1 Mai vine DJ Rynno, iar pe 2 mai special guest este Mircea Zara şi pe scenă urcă White Trumpet, DJ Desyn Vibes şi DJ Mekoo.

“Asociaţia Litoral – Delta Dunării derulează o amplă Campanie de promovare a staţiunii Mamaia, ale cărei rezultate încep deja să se vadă. Mamaia are grad de ocupare de aproape 100% din capacitatea de cazare deschisă, în weekend-ul 1-3 mai. Aşteptam peste 35.000 de turisti pe întreg Litoralul, mai ales la Mamaia, Eforie şi Vama Veche – 2 Mai“, spune Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării. 

1 Mai la Năvodari

Primăria Năvodari organizează o petrecere numită "Manifest - 1 Mai muncitoresc". Distracţia începe pe 1 mai la ora 11.00 în Tabăra Delfinul din Năvodari. Spectatorii au parte de muzică patriotică cu Express Junior, Panoramik, Hai Noroc, Cornel de la Năvodari şi Universal dar şi dansuri populare cu ansambluri din Năvodari şi din Bulgaria. 

1 Mai la Eforie

În sudul litoralului activităţile sunt mai puţine, dar asta nu înseamnă că turiştii nu pot să găsească modalităţi de distracţie. În Eforie Sud are loc între 1 şi 3 mai târgul de antichităţi "Târgul colecţionarilor Antica". Acesta este deschid între orele 8 şi 20.00. 

La Eforie Nord are loc un eveniment cu tematică nautică - "Sailors Open Day". Totul se întâmplă la Marina Eforie şi participanţii atent selecţionaţi vor avea parte de plimbări pe mare, degustare de vinuri şi un concert Trupa Veche. 

1 Mai la Mangalia şi în staţiunile din sudul litoralului

Neptunul are parte pe 1 mai de Caravana "Crazy Salsa Fest". A şasea ediţie porneşte de la Hotelul 2D din Neptun şi merge până în Portul Turistic Mangalia. Totul se va înceia cu o petrecere pe ritmuri de salsa şi o expoziţie de maşini tunate. Artişti internaţionali precum Amneris, Wilmark, Domenico Cinisi dar şi DJ din ţară şi străinătate vor fi prezenţi pe scenă. 

La Vama Veche are loc pe 1 şi 2 mai festivalul de artă şi pescuit "Fisheye Fest".

La Goblin Club în Vama Veche turiştii îi văd pe CTC şi Chimie pe 30 Aprilie, Subcarpaţi pe 1 Mai, iar pe 2 mai vin trupele Viţa de Vie şi Şuie Paparude. 

1 Mai în Delta Dunării

La Sulina are loc pe 1 Mai serbarea câmpenească "lăcrămioare, lăcărmioare", iar în comuna Cerna poţi să iei parte la "Coşia" - petrecerea condimentată cu degustări de produse tradiţionale, concursuri de echitaţie şi un spectacol în aer liber. Pe 2 mai are loc Maratonul Măcinului în comuna Greci din judeţul Tulcea şi Ziua comunei C.A. Rosetti. 

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători