Victor Silviu Doca este micul Mendeleev al Constanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moleculele, atomii şi substanţele chimice nu mai au secrete pentru adolescent. S-a clasat pe cele mai bune locuri la toate concursurile la care a participat.

Victor a intrat pentru prima dată în laboratorul de chimie în clasa a VII-a. Încă de la primele lecţii,  această ştiinţă l-a atras ca un magnet. A rămas fascinat în momentul în care profesorul de atunci a început să le arate lui şi colegilor săi substanţele şi felul în care acestea interacţionează în natură.
„Eu consider că această ştiinţă ne ajută foarte mult. În primul rând putem înţelege mai uşor fenomenele care se produc în natură şi ne dezvoltă gândirea logică“, spune adolescentul constănţean.

Zilnic, petrece ore în şir în laborator, rezolvând probleme şi studiind reacţiile dintre substanţe. Se mândreşte cu faptul că a reuşit să transforme chimia în cel mai bun prieten al său.

Expert în chimie

Odată ce a început să descopere tainele acestei ştiinţe, Victor a pus în aplicare cunoştinţele acumulate. El a luat parte la foarte multe concursuri dedicate acestei discipline.

Premiul I

Cel mai bun rezultat a reuşit să îl obţină anul acesta la faza naţională a concursului Chimiexpert, desfăşurat în luna martie la Satu Mare. Adolescentul a reuşit să îi învingă pe toţi cei 45 de elevi înscrişi la aceeaşi categorie de vârstă cu el şi să obţină premiul I.

El a ajuns la această performanţă cu ajutorul temei sale. A expus pe un poster o reacţie chimică inedită - s-a ocupat de cercetarea dizolvării clorurii de calciu în apă şi gheaţă. Munca sa a fost apreciată de către membrii juriului, alcătuit din iluştrii cercetători în domeniul chimiei.

„Toţi cei prezenţi au rămas uimiţi de demonstraţia pe care eu am făcut-o. A fost alături de mine şi mama care m-a strâns în braţe şi s-a bucurat foarte mult în momentul în care juriul m-a nominalizat pe mine drept câştigător al premiului I“, rememorează Victor.

Prietenul calculatorului


În momentul în care pleacă din laboratorul de chimie, adolescentul se aşează în faţa calculatorului. Informatica este un alt domeniu la care se pricepe foarte bine. Consideră că orice om trebuie să aibă cunoştinţe despre tehnica de calcul, pentru că fără computer societatea nu poate evolua.

„Lucrez foarte mult la computer şi îmi place la fel de mult. Am reuşit să realizez câteva dintre experimentele chimice doar cu ajutorul calculatorului“, adaugă Victor.


Mai multe pentru tine:
De ce începe anul pentru ortodocși pe 1 septembrie: tradiții, superstiții și ritualuri ale începutului de an bisericesc. Ce să faci ca să ai noroc
Turismul extern, în creștere accelerată. Suma uriașă cheltuită de români în străinătate vara aceasta
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”