Vara continuă la mare. Noiembrie răsfaţă litoralul cu temperaturi estivale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marea Neagră - vizibilitate perfectă, dincolo de Petromidia, spre Corbu FOTO Sînziana Ionescu

Deşi este mai puţin de o lună până la venirea calendaristică a iernii, litoralul se bucură de o vreme superbă. Luni, 4 noiembrie, a fost o zi cu temperaturi estivale de 23-24 grade Celsius şi un cer extrem de senin, care a permis vizibilitate la distanţa de 30 kilometri. Prognoza lunii noiembrie este la fel de bună.

Orizontul a fost atât de limpede, încât constănţenii au putut vedea de pe plaja de la Mamaia siluetele construcţiilor de la Corbu, localitate situată la 30 kilometri distanţă, dincolo de Petromidia.

Nu mai departe de săptămâna trecută, ceaţa obturase perspectiva de la Mamaia, astfel încât întreaga platformă petrolieră de la Petromidia dispăruse vederii.

„Scala de vizibilitate maximă se întinde între 20 şi 50 kilometri, astfel încât este posibil să fie zărite obiective de la distanţe îndepărtate“, au oferit lămuriri specialiştii în meteorologie de la Constanţa.

În perioada următoare, luna noiembrie continuă să răsfeţe litoralul cu temperaturi ridicate. Apa mării are o temperatură de aproape 15 grade Celsius.

Vremea se va strica doar pentru perioade scurte, de o zi - două. Dar soarele va străluci din nou cu putere la Constanţa, oferind temperaturi estivale în prag de decembrie.

Administraţia Naţională de Meteoreologie arată că vremea va fi caldă la începutul lunii, apoi se va răci. Mediile temperaturilor maxime vor scădea, de la 20-21 de grade în primele zile, spre aproximativ 13 grade pe 7 - 8 noiembrie. Va urma o uşoară încălzire, cu 2-3 grade, în medie, pentru ca după 12 noiembrie temperatura aerului să scadă uşor şi treptat, spre 10-11 grade la sfârşitul perioadei de prognoză.

Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, scăzând de la 12-14 grade în primele nopţi, spre 4-5 grade pe 8 noiembrie şi, din nou, în ultimele nopţi. Ploi mai importante se vor semnala în jurul datei de 6 noiembrie, va ploua şi în jurul datei de 12 noiembrie, iar în rest probabilitatea de precipitaţii va fi redusă.

Vă mai recomandăm

Vasile Vâlcu, despre amplasarea Petromidiei la mare: „Va aduce bani cât nu o va face litoralul“

Noutatea sezonului turistic 2014: Mamaia va avea patrule ecvestre. După poliţişti, caii ar putea fi detaşaţi pe litoral

Vacanţă în România: plimbare prin Balcani, pe străzile istorice ale Constanţei neştiute

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică