UPDATE Patru victime într-un accident rutier produs pe A2. Traficul a fost deviat câteva ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU

Accidentul rutier s-a produs în dimineaţa zilei de joi, 25 aprilie. Au fost implicate trei maşini, iar patru persoane au ajuns la spital.

UPDATE ora 11.00 Traficul rutier pe A2 a fost reluat după îndepăraterea obiectelor de pe carosabil.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, pe Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, pe sensul către litoral, circulaţia rutieră este deviată de la km 160 (Cernavodă), pe DN 22C, cu reintrare pe autostradă la km 193 (Murfatlar) întrucât la kilometrul 168 (Cernavodă), a avut loc un accident, în care au fost implicate un autotren încărcat cu deşeuri metalice, o autoutilitară şi un autoturism. În urma coliziunii, patru persoane au fost transportate la spital pentru primirea de îngrijiri medicale.

„Conducătorilor auto care se deplasează pe tronsonul 105 (Drajna) - 160 (Cernavodă) al autostrăzii, le recomandăm prudenţă, reducerea vitezei şi semnalizarea schimbării direcţiei de mers, întrucât ceaţa reduce vizibilitatea în trafic pe alocuri sub 200 metri”, spun poliţiştii.

La accidentul pe A2 au intervenit pompierii Detaşamentului Cernavodă cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. Şoferul autoutilitarei a fost încarcerat.

La faţa locului şi s-au deplasat şi două echipaje SMURD şi o ambulanţă. Conform medicilor, cele patru victime rezultate din accident sunt bărbaţi cu vârstele cuprinse între 30 şi 35 de ani. Şoferul descarcerat a fost trasportat la Spitalul Judeţean Constanţa, iar ceilalţi trei bărbaţi au fost duşi de ambulanţe la Spitalul din Cernavodă.

Pe aceeaţi temă:

Incendiu la o terasă situată pe plaja „Trei Papuci” din Constanţa

Incendiu la intrarea în Portul Constanţa. Un camion încărcat cu porumb a luat foc

Mai multe pentru tine:
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare