UPDATE Militarii au pichetat sediul PDL Constanţa FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de cadre militare au protestat în faţa sediului Partidului Democrat Liberal din Constanţa. Acţiunea de pichetare  a fost supravegheată de echipaje ale Jandarmeriei.

UPDATE Cadrul militar Cornel Mirciou (62 de ani) a lucrat în armată 32 de ani. El este nemulţumit de atitudinea guvernanţilor faţă de cadrele miliatre şi a venit să-şi strige nemulţumirea în stradă. „Ei dispreţuiesc armata, cadrele lor. Au vrut să ne ia din pensie. Vor să ne ia mândria. Când nu o să mai avem nimic, ce o să ne mai ia?“, a spus cadrul militar a cărui pensie este de 2.700 de lei lunar.

UPDATE „Niciun pensionar nu este sigur de pensia lui. Din ianuarie şi până acum nu am primit aceeaşi pensie. Armata cere dreptate, onoare, demnitate!“, a declarat colonelul (r) Remus Macovei, preşedintele sindicatului.



Pensionarii îşi strigă nemulţumirile faţă de măsurile de austeritate luate de actualii guvernanţi.

Acţiunea membrilor Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate va dura două ore şi este supravegheată de echipaje ale Jandarmeriei.

Militarii scandează cu pancarte pe care sunt scrise mesaje pentru actualul Guvern: „Afară din ţară cu ciuma mondială!“, „Aţi devenit duşmanii poporului“, „Dormi liniştit, te furăm bine“ sau „Vrem respect pentru Armată“.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă