UPDATE Constanţa: O adolescentă a fost lovită de un tren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul feroviar s-a produs în zona gării Palas

Minora în vârstă de 13 ani a fost astăzi lovită de tren, în zona gării Palas. Un echipaj  SMURD s-a deplasat la faţa locului, iar fata a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa.

UPDATE ora 20.25 Adolescenta a fost lovită de un tren Diesel de manevră, aparţinând sucursalei de marfă. „Fata se afla în triaj, nu pe liniile de cale ferată. Din fericire, trenurile de manevră au viteză mică, iar asta i-a salvat viaţa“, a declarat Dorin Maier, directorul Diviziei „Infrastructură“ din cadrul CFR Constanţa.
Un apel la 112 anunţa în jurul orei 15.20 că o fetiţă a fost lovită de tren. Poliţiştii şi medicii de la SMURD au ajuns imediat la locul accidentului şi i-au acordat primul ajutor victimei. Minora a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Constanţa.

În prezent, victima se află internată la secţia de chirurgie pediatrică. „Pacienta este stabilă. I-au fost făcute radiografii şi tomografie, dar din fericire nu a prezentat leziuni grave“, a declarat Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Constanţa.

Poliţiştii cercetează cazul pentru a stabili cine se face vinovat pentru producerea accidentului.

Vom reveni cu amănunte!


Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Un parlamentar german cere doborârea avioanelor rusești care intră în spațiul NATO
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Inelul de oțel. Funeraliile lui Charlie Kirk, sub cel mai înalt nivel de securitate din SUA: Serviciile secrete mobilizează „toate resursele”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești