Un soldat din Primul Război Mondial era doctor în matematică la Sorbona. O teoremă îi poartă numele, la fel şi Institutul de Matematică al Academiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi români, pe frontul Primului Război Mondial Sursa foto MApN

A luptat în Primul Război Mondial, fiind proaspăt deţinător al titlului de doctor în matematică obţinut la Sorbona. Apoi s-a luptat pentru înfiinţarea unui institut de matematică. O teoremă îi poartă numele, la fel şi Institutul de Matematică al Academiei Române.

În contextul împlinirii a 100 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial se cuvine amintit numele strălucitului matematician Simion Stoilow, omul care a dat numele Institutului de Matematică al Academiei Române şi care este considerat creatorul şcolii româneşti de analiză complexă.. El a luptat pe frontul din Dobrogea în Primul Război Mondial, fiind fiul unui colonel care a luptat la Smârdan, în Războiul de Independenţă de la 1877.

Simion Stoilow s-a născut la 14 septembrie 1887 la Bucureşti, în familia unui militar de carieră. Rigoarea şi precizia moştenite şi însuşite au fost decisive pentru viitorul său. După studiile făcute la Liceul Carol I din Craiova, Simion urmează Facultatea de Ştiinţe de la Sorbona, unde obţine în 1916 titlul de doctor în ştiinţe matematice. Imediat după înalta distincţie, tânărul Stoilow se întoarce în ţară pentru a se înrola în trupele Armatei Române şi a lupta în Primul Război Mondial. Este trimis pe frontul din Dobrogea, apoi pe cel din Moldova şi reuşeşte să supravieţuiască bătăliilor crâncene de pe linia de sud-est.

După război, Simion Stoilow se întoarce la menirea sa, matematica. În 1919, Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi îi acordă titlul de doctor docent în analiza matematică. Devine profesor la Iaşi şi apoi la Bucureşti, primind onoarea de a fi membru al Academiei Române. Predă la Cernăuţi, apoi la Politehnica din Bucureşti. Este numit decan al Facultăţii de Ştiinţe de la Universitatea din Cernăuţi (1925-1926, 1932-1939) şi al Facultăţii de Matematică şi Fizică a Universităţii din Bucureşti (1944-1945).

Simion Stoilow este ambasador al României în Franţa în anii 1946-1948, apoi revine în ţară, unde îl aştepta o elită prigonită şi sufocată de regimul comunist, care trebuia salvată cu orice resurse. În 1945 se înfiinţase Institutul de Ştiinţe Matematice, la iniţiativa unui grup de matematicieni: Radu Bădescu, Dan Barbilian, Nicolae Ciorănescu, Gheorghe Demetrescu, Alexandru Froda, Dionisie Germani, Alexandru Ghica, Gheorghe Mihoc, Grigore Moisil, Miron Nicolescu, Octav Onicescu, Alexandru Pantazi, Dimitrie Pompeiu, Simeon Sanielevici, Petre Sergescu, Simion Stoilow, Gabriel Sudan, Nicolae Teodorescu, Victor Valcovici, Gheorghe Vrânceanu.

În 1949 se înfiinţează Institutul de Matematică al Academiei Române. Primul director a fost Dimitrie Pompeiu, iar adjunct era Simion Stoilow. Starea de sănătate a lui Pompeiu nu îi permite să fie activ în poziţia administrativă, rol care este preluat de Stoilow. La moartea lui Pompeiu, în 1954, Stoilow trece la conducerea oficială a institutului, unde va rămâne, la rândul său, până la moarte. La 4 aprilie 1961 se stinge din viaţă la Bucureşti.

După 14 ani, în 1975, Nicolae Ceauşescu decide să închidă Institutul de Matematică al Academiei Române. Prea multă eminenţă cenuşie, prea mult pericol de gândire liberă pentru un dictator analfabet, de meserie cizmar, care ţinea o ţară în chingi. Revoluţia din 1989 aduce redeschiderea institutelor de specialitate ale Academiei Române. Institutul de Matematică al Academiei Române poartă astăzi numele lui Simion Stoilow, recunoscând meritele celui care l-a dezvoltat, folosindu-şi trecerea pe care o avea la mai-marii comunişti pentru a asigura comunităţii de matematicieni un mediu favorabil de lucru, în ciuda condiţiilor socio-politico-economice. Academia Româmnă acordă anual Premiul Simion Stoilow celor cu rezultate deosebite în cercetarea matematică.

Casa din Craiova, de pe Calea Unirii nr. 7, în care omul de ştiinţă a locuit în copilărie şi în adolescenţă, are o placă memorială care aminteşte de viaţa lui Stoilow.

Simion Stoilow este creatorul şcolii româneşti de analiză complexă şi al teoriei topologice a funcţiilor analitice. El a dat, printr-o teoremă ce-i poartă numele, o caracterizare topologică completă a noţiunii de funcţie analitică. Biografii săi aminteau de vorbele lui Grigore C. Moisil, care scria în 1971: „Stoilow nu şi-a închipuit niciodată că e conducătorul matematicii româneşti. Şi fiindcă nu şi-a închipuit, a fost“.

Pe aceeaşi temă:

Durerea unui olimpic de 15 ani: inima lui bate pentru matematică, dar are un defect din naştere, descoperit de medici

Radiografia dură a unui profesor român: „Există un dispreţ al şcolii româneşti pentru copiii care nu sunt brilianţi“

Cei mai buni tineri matematicieni, la Constanţa. Facultatea de Matematică şi Informatică aniversează 150 ani de la înfiinţarea Academiei Române

Evaluare Naţională 2016 Constanţa. Matematicieni, despre cerinţa-capcană de la examen: „Copii, n-aveţi dreptate! Lăsaţi-vă de petiţii, faceţi exerciţii!“

Orfanii care şi-au învins destinul: matematicianul şi medicul veterinar

Constantin Năstăsescu, matematician: „Visez calcule noaptea. Este infernal!“

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”