Un membru al ONG Mare Nostrum a primit “Medalia Mării Negre”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Radu Mihnea, membru în Comitetul Director al organizaţiei ONG Mare Nostrum, este câştigător al premiului „Medalia Mării Negre–2011“ acordat de către Comisia pentru protecţia Mării Negre împotriva Poluării.

Premiul îi va fi înmânat pe data de 31 octombrie 2011 la Odessa, în Ucraina, în timpul festivităţilor organizate cu ocazia Zilei Internaţionale a Mării Negre.
Distincţia oferită este o recunoaştere a eforturilor pe care Radu Mihnea le-a depus, de-a lungul timpului, în vederea protejării mediului marin. Premiul are ca scop sublinierea importanţei acestor eforturi individuale în organizarea şi întreprinderea de activităţi cu rolul de a proteja biodiversitatea Mării Negre şi este acordat unui singur reprezentant din fiecare ţară riverană. Evenimentul este organizat de Comisia Mării Negre împreună cu Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale din Ucraina.

În cadrul evenimentului de pe 31 octombrie, de la Odessa, vor fi evaluate realizările de până acum ale comisiei, vor fi discutate noile provocări şi va fi urmărită creşterea gradului de conştientizare a publicului cu privire la necesitatea protejării Mării Negre şi a importanţei eforturilor depuse de fiecare dintre ţările riverane, pe această direcţie.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model