Turist înecat la Costineşti. Cadavrul său a fost scos la ţărm în zona plajei Forum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plaja din Costineşti Foto Arhivă

Încă un caz de înec pe litoral a fost înregistrat, la Costineşti. Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe plaja Forum, adus de apa Mării Negre la ţărm.

Salvamarii au fost cei care au descoperit trupul bărbatului, adus de apa Mării Negre, pe plaja din zona hotelului Forum din Costineşti. Se întâmpla în seara zilei de miercuri, 26 august, în jurul orei 19. Salvamarii au anunţat Poliţia Costineşti şi au chemat un echipaj SMURD pentru efectuarea manevrelor de resuscitare. Acestea au rămas, însă, fără rezultat, bărbautl fiind pronunţat „decedat“.

Poliţia a reuşit identificarea bărbatului mort. Acesta este Vasile Condurachi, un turist în vârstă de 59 ani, din municipiul Iaşi. Cadavrul a fost transportat la Morga Spitalului Mangalia pentru necropsiere şi stabilirea cauzelor morţii.

Alţi doi turişti găsiţi înecaţi în Marea Neagră, în ziua de sâmbătă, 22 august, au fost identificaţi de Poliţia Constanţa. Unul dintre ei dispăruse de câteva zile din Delta Dunării.

Astfel, cadavrul găsit la Neptun-Olimp aparţine unui bărbat de 36 ani din Târgu Secuiesc - Covasna, pe nume Ugron Huba Gabor, pilot de curse. Cel de-al doilea cadavru aparţine unui turist ce se afla în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. Nicu Drînceanu, în vârstă de 35 ani, dispăruse marţi, 18 august, în timp ce se scălda la gura de vărsare a fluviului Dunărea în Marea Neagră. El a fost adus de apă tocmai din Deltă, fiind găsit abia sâmbătă, pe plaja de la Epava din Costineşti.

La două zile după dispariţia sa, Primăria Sfântu Gheorghe a montat pe plajă un indicator care semnala că scăldatul este interzis în zona de vărsare a Dunării în Marea Neagră, din cauza curenţilor extrem de puternici.

„Dar ei se aventurează cu sau fără pancartă! Deja anul acesta s-au înecat 2 tineri! Păcat! Aceste avertismente nu sunt puse degeaba!“, comentează cititorii pe pagina de Facebook a primăriei.

Sîmbătă dimineaţa, un apel la 112 anunţa prezenţa unui cadavru pe plajă, în zona epavei din staţiunea Costineşti. Descoperirea a fost făcută de un turist care se plimba pe plajă şi care a sunat imediat la 112. Vârsta bărbatului fusese aproximată la 35 de ani. Dr. Claudia Tatarici, medic la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa, declarase că trupul bărbatului se afla în stare avansată de descompunere. Tot sâmbătă, un al doilea cadavru a fost descoperit pe plaja din Olimp. Trupul neînsufleţit aparţinea unui bărbat a cărui vârstă fusese estimată la 40 de ani.

În urmă cu două săptămâni, la Ambulanţă s-au semnalat 20 de cazuri de înec în trei zile. Dintre acestea, trei au fost copii. Din fericire, micuţii au fost salvaţi. Salvamarii sunt exasperaţi de inconştienţa turiştilor care ignoră toate avertismentele care interzic scăldatul pe vreme rea. Vântul puternic şi valurile furioase sunt capcană sigură pentru înotători. „Ne spun că au venit la mare să facă baie şi că intră în mare pe răspunderea lor. Mai grav este că îşi iau în apă şi copiii“, relatează salvatorii de la malul mării.

Citiţi şi:

Două cadavre au fost scoase de valuri la ţărm, pe plajele din Costineşti şi Olimp. Cei doi tineri sunt neidentificaţi

Turiştii înecaţi au fost identificaţi. Unul dispăruse în timp ce se scălda în Delta Dunării, la Sfântu Gheorghe. Celălalt era un pilot de curse din Covasna

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune