Traian Băsescu, la Constanţa natală: „Singurul oraş care a dat de două ori primar general al Capitalei şi de două ori preşedinte al României“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi Mişcarea Populară la Constanţa Sursa foto Facebook Traian Băsescu

Traian Băsescu a venit vineri, 11 martie, la Constanţa, pentru a lansa candidaţii pentru alagerile locale, în special pe cel pentru Primăria Constanţei - Claudiu Palaz. La festivitatea de la Casa de Cultură, liderul Mişcării Populare, a subliniat rolul şi importanţa alegerilor locale.

„Astăzi sunt un om care înţelege foarte bine ce înseamnă alegerile lolcale. Sunt punctul zero al democraţiei. Nicio altă categorie de alegeri nu se adresează direct cetăţeanului. Alegerile locale fixează numele acelor care administrează urbea, a celor de care depinde calitatea vieţii în fiecare localitate. Mişcarea Populară va fi capabilă să dea cei mai loiali şi cei mai buni oameni pentru comunităţile în care trăiesc“, şi-a exprimat convingerea Traian Băsescu.

El a ţinut să adreseze câteva cuvinte speciale constănţenilor. „Pentru că n-am avut des ocazia să mă adresez constănţenilor şi în general am făcut-o prin televizor, dar acum o fac direct. Trebuie să vă spun că sunteţi un oraş cu o performanţă extraordinară: aţi dat de două ori primar general al Capitalei şi de două ori preşedinte al României. Puţine localităţii se pot mândri cu asemenea performanţe. Nu numai Constanţa se poate mândri, ci şi Academia Navală, Flota în care am crescut şi m-am dezvolta ca personalitate, ca om. Cei 12 ani petrecuţi pe mare au determinat tăria mea politică, modul în care am abordat dificultăţile vieţii politice şi a momentelor prin care am trecut. Nimic nu mi s-a părut mai riscant decât furia mării. Furia politică, pur şi simplu, am luat-o uneori în glumă. «Ce, asta e furtună?», ziceam“, a mai spus Băsescu.

Fostul preşedinte al României a amintit despre legătura lui cu comunitatea musulmană, unde ar rude. „Apropo de convieţuirea româno-tătară. Eram comandant pe Crişana, eram în Indian spre Golf, la ora 3, stăteam pe scaunul lui în dreapta timonierei, în stânga era ofiţerul de cart Amza Perodin. Se lărgea ocenaul şi mă duc pe comandă, cer cafeaua şi aud din stânga: «Domnul comandant, mă însor». Zic «Bine». «Dar, domnul comandant, vreţi să-mi fiţi naş?». «Stai, mă, eu-s ortodox, tu eşti musulman». «O aranjăm noi, domnule comandant». Şi uite aşa a fost o nuntă la Zorile. Jumătate de nuntă era cu sarmale cu carne de porc, jumătate mânca miel.

Să fi văzut la slujbă, că mi s-a părut şi asta foarte ciudat. Hogea a făcut slujbă la mireasă acasă, pe urmă am mers şi la biserică. La finul meu nu mă miră nimic. Era comandant i la ieşirea din şantier a navei a sărutat crucea. «Ăsta e tătar sută la sută», am zis. Aşa e la noi în Dobrogea, trăim bine împreună, dar asta nu înseamnă că vreau să văd ţara asta invadată de islamişti care vin de prin Siria sau Afganistan pentru că ei n-au trăit în cultura în care trăim noi, europenii, ci în state structurate pe Coran. Diferenţa în care vedem noi civilizaţia alături de minorităţi faţă de ei este mare. Să ne gândim la neşansa pe care o au femeile să fie considerate oameni de categoria a doua. Nu cred că România, nici Europa, s-ar putea întoarce la o astfel de cultură“, a mai afirmat Traian Băsescu.

Traian Băsescu şi Mişcarea Populară la Constanţa Sursa foto Facebook Traian Băsescu

Pe aceeaşi temă: 

Traian Băsescu, despre condamnarea fratelui său: „Este o pedeapsă grea“. Mircea Băsescu a primit patru ani de închisoare cu executare

Traian Băsescu, despre condamnarea fratelui său la închisoare: „În continuare trebuie să respecte legea. Nu are nevoie de îmbărbătarea mea“

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort