Video Tânărul care a furat o locomotivă a fost arestat la domiciliu. El s-a filmat în timp ce făcea manevre VIDEO UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul de 18 ani a fost arestat la domiciliu pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă și furt în scop de folosință. El a furat o locomotivă din stația Medgidia și intenționa să ajungă la Constanța.

Tânărul în locomotivă SURSA YouTube LV

Instanța a decis vineri, 12 mai 2023, arestarea la domiciliu a lui Lucian Vechiu, tânărul de 18 ani care a vrut să fure o locomotivă din Stația Medgidia. 

Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a transmis ce măsură înaintase Judecătoriei Medgidia.

„La data de 12.05.2023, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au formulat propunere privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul: V.L., în vârstă de 18 de ani, domiciliat în comuna Mircea Vodăm jud. Constanța, aflat în stare de reţinere, pentru comiterea infracțiunilor de furt în scop de folosință, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 230 C.pen. raportat la art. 228 alin. 1 C.pen., și distrugere sau semnalizare falsă, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 332 alin. 1 și 3 C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.. Probatoriul administrat până în prezent a relevat că la data de 10.05.2023, în jurul orelor 16:00, inculpatul a sustras locomotiva electrică nr. 91530430145-9 de pe linia 15 a triajului stației C.F. Medgidia, a condus-o pe o distanță de circa 250 de metri, și a provocat un accident de cale ferată prin distrugerea, în cursul circulației cu locomotiva sustrasă, a instalațiilor de cale ferată (macazul nr. 55), punând astfel în pericol siguranța mijloacelor de transport, manevră sau intervenție pe calea ferată“, a precizat Parchetul Medgidia.

Miercuri după-amiază, 1 mai 2023, un tânăr a intrat în cabina de conducere a unei locomotive remizate a GFR în Stația Medgidia, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare. Locomotiva a talonat două aparate de cale, ajungând pe o altă linie unde s-a oprit. 

„Ca urmare a cercetărilor efectuate într-un dosar penal, de către polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, față de un bărbat, de 18 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere sau semnalizare falsă și furt în scop de folosință, la data de 11 mai a.c., acesta a fost reținut, pentru 24 de ore”, transmite IPJ Constanța.

Bărbatul este bănuit că, miercuri, 10 mai a.c., ar fi urcat într-o locomotivă garată și ar fi pus-o în mișcare, deplasând-o pe o distanță de aproximativ 200 de metri, mai spun polițiștii. 

Toată isprava tânărului a fost filmată și postată pe rețelele sociale chiar de el. 

Ce voia să facă cu locomotiva

Detalii au apărut joi într-o inregistrare audio, publicată de Club Feroviar. Este vorba de o discuție purtată între un tânăr și organele de anchetă. Pe durata discuției în fundal se aud sirene de locomotivă ce ar sugera că aceasta are loc în gară. Redăm discuția purtată cu „mecanicul amator”:

„T: Doream să fac manevre să pot trece pe o altă linie.

P: Să ajungi unde?

T: În Palas la Constanța (patru km de Constanța).

P: Ce făceai cu ea în Palas?

T: Să (urmează o pauză lungă) agăț vagoanele de locomotivă.

P: Voiai să pleci cu locomotiva de aici ca să ajungi în Palas să agăți vagoanele de locomotivă?

T: Da, dacă se defecta una, o altă locomotivă.

P: Mă minți!

T: Nu mint! Nu mint!

P: Nu minți?

T: Nu! Nu mint deloc!

P: Păi și cum te gândeai tu că ajungi la Palas? De aceea ai scos-o tu de aici ca să mergi acolo să intri pe directă? Răspunde!”

T: Da!“

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €