Sute de constănţeni au fost amendaţi pentru nerespectarea ordonanţelor militare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia face verificări zilnice                                                                FOTO: IPJ Constanţa

De la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare, forţele de ordine au aplicat amenzi, la nivelul judeţului, de 3,5 milioane de lei.

De la intrarea în vigoare a Ordonanţelor Militare, au fost aplicate, de către poliţiştii din cadrul I.P.J. Constanţa, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanţa, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanţa şi poliţiştii locali, 3.905 sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 3.560.391 lei.

Dintre acestea, 311 au fost aplicate doar în ultimele 24 de ore, în valoare de 544.200 lei, din care 310, pentru nerespectarea măsurilor impuse prin Ordonanţa Militară nr. 3.

În ceea ce priveşte situaţia actualizată legată de COVID-19, la nivelul judeţului Constanţa, bilanţul este următorul: 824 de persoane carantinate, respectiv 1.138 de persoane aflate în izolare la domiciliu, 117 cazuri confirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore, 2.877 de persoane aflate în izolare la domiciliu au fost verificate de forţele de ordine. Pentru această acţiune, au fost angrenaţi 511 poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, jandarmi din cadrul I.J.J. Constanţa, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanţa şi poliţişti locali constănţeni.

„Reiterăm importanţa respectării regimului de carantinare, iar prin Ordonanţa Militară 5, se menţionează clar că persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii”, transmite Prefectura Constanţa.

Măsuri vor fi luate şi împotriva celor care nu respectă regimul de izolare la domiciliu, după cum se specifică în Ordonanţa Militară 5: „Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracţiune”.

Totodată, în ultimele 24 de ore, poliţiştii constănţeni au controlat 106 societăţi comerciale şi PFA.

Pe aceeaşi temă:

Spitalul militar de campanie din Constanţa, dotat cu televizoare şi frigidere

Harta milostivirii BOR în vremea pandemiei. Câţi bani au plecat în ultimele săptămâni de la catedrale pentru spitale





 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux