Singura căsătorie între femei oficiată vreodată în ţările române. Cum a fost pedepsită fata care s-a dat drept bărbat
0În anul 1801, în Ţara Românească a avut loc prima căsătorie între două femei. Era o perioadă în care femeia nu avea drepturi în faţa bărbatului, considerându-se că poate fi îndreptată doar dacă este bătută.
În secolul al XVIII-lea, funcţionau, pe lângă Biserică, adevărate instanţe de judecată, formate din mitropolit, slujbaşi ai Mitropoliei, boieri ai Divanului. Majoritatea cauzelor pe care le judecau erau legate de desfrâu. Printre pedepsele prevăzute în „Îndreptarea legii“ se află mâini şi capete tăiate, arderea pe rug sau trimiterea la ocnă.
La un moment dat, Mitropolitul s-a aflat în faţa unor fapte pe care nici Sfânta pravilă nu le-a consemnat şi nici nu ştia cum să procedeze. Aşa s-a întâmplat în anul 1801, când a descoperit, în Ţara Românească, o căsătorie între două femei, căsătorie oficiată după toate regulile bisericeşti, aflăm din cartea „În şalvari şi cu işlic“, a Constanţei Ghiţulescu, doctor în istorie şi în civilizaţie.
Stupoarea mitropolitului şi a soborului se citeşte în fiecare rând al hotărârii. Cum nimeni nu s-a confruntat cu o asemenea situaţie, mitropolitul improvizează: bătaie şi surghiun la mănăstire pentru fata ce s-a dat drept bărbat şi pentru naşa care a cununat-o.
Femeia care păcătuia era aspru pedepsită. Astfel, în iulie 1792, Floarea din judeţul Argeş îşi goneşte soţia după ce timp de zece zile „ar fi băgat-o de lanţ în gât şi în fiare…bătând-o în toate zilele de moarte ca pe hoţi şi înfricoşând-o că va să o împuşte de nu-i va spune un nume de om cu care a păcătuit.“ După ce află numele dorit, soţul trece la punerea în scenă a ritualului şi asta pentru privirile celorlalţi, „au pus-o pe un cal şchiop şi au trimis-o la trei săptămâni acasă cu multe hule şi vorbe proaste“.
Ciudate sunt şi motivele pentru care se putea rupe o logodnă. Iată lista de motive din „Pravila cea Mare“: „Logodna poate fi desfăcută din următoarele motive: vârsta mai mică decât cea admisă (12 ani pentru fete), fata deja însărcinată cu un altul, deosebirea religioasă, „îndrăcirea” unuia dintre logodnici, dorinţa de a se călugări şi intervenţia domnului“.
„Femeia merită bătută, căci ea este mai aproape de bârfă şi clevetire decât bărbatul“
În epoca respectivă, femeia nu se bucura de respect din partea bărbatului. Constanţa Ghiţulescu spune că, din lectura documentelor vremii, se desprinde o imagine stereotip: femeia este proastă, limbută, slabă şi păcătoasă. Astfel, femeia merită bătută, căci ea este mai aproape de bârfă şi clevetire decât bărbatul, şi asta din cauza naturii ei, adică „iute dă fire din dihonie fămăiască”… şi pentru că este mai înclinată spre păcat decât bărbatul, ea trebuie supravegheată şi pedepsită pentru a fi îndreptată. Astfel, bătaia nu era văzută ca o umilinţă, ci ca o îndreptare.
Biserica este întotdeauna alături de bărbat în această luptă de cunoaştere şi stăpânire a naturii feminine. Bătaia şi privarea de libertate se practică şi de o parte, şi de alta pentru a înţelepţi firea femeii»
În secolul al XVIII-lea Mitropolia se confunda cu persoana mitropolitului. Vlădica împarte dreptatea, oficiază diferitele slujbe legate de alungarea lăcustelor, a ciumei sau de invocarea ploii, se ocupă de administrarea averii Mitropoliei, de organizarea şi buna funcţionare a Bisericii, participã la şedinţele şi judecăţile Divanului, tipăreşte cărţi, se implică activ în viaţa politică etc.
Totodată, el are în grijă problemele credincioşilor săi. Toate procesele se judecă la Mitropolie sub supravegherea lui, iar competenţa sa religioasă şi juridică se întinde asupra întregii ţări, nici o decizie nu poate fi luată în absenţa sa, de fapt numai el poate da o hotărâre.
Când pricinile sunt prea numeroase, un consiliu de clerici (soborul) analizează şi cercetează faptele după care supune hotărârea lor spre aprobarea mitropolitului.
Pe aceeaşi temă: