Senatorul Nicolae Moga, către şeful OPC Constanţa: „Nu îmi doresc să fiţi un Cattani al litoralului românesc“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Horia Constantinescu

Horia Constantinescu, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, a fost avertizat de senatorul PSD Nicolae Moga să iasă mai puţin în presă cu „nenorociri”, spunând că dacă se face mai mult PR decât treabă acest lucru este în deserviciul turismului.

Senatorul spune că agentul economic trebuie respectat şi îndrumat atunci când greşeşte şi îl avertizează pe directorul CJPC să nu fie un nou Cattani pentru că nu vrea să sfârşească la fel ca acesta, menţionând, totodată, că trebuie protejat consumatorul. 

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a organizat marţi, în Mamaia, o dezbatere cu investitorii şi autorităţile locale, la care au fost prezenţi şi reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii de control. Unii investitori s-au arătat nemulţumiţi de o parte dintre controalele Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, spunând că acestea creează o imagine negativă litoralului şi îndepărtează turiştii.

Horia Constantinescu, cel care coordonează activitatea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, a declarat că toate cazurile semnalate în mass-media au fost cele mai grave şi că nu a spus niciodată că litoralul nu este pregătit să-şi primească turiştii.

“Cazurile flagrante pe care le-am semnalat au fost cele mai rele. Vreau să mi se arate un caz în care am spus că litoralul nu e pregătit. În toate conferinţele de presă am spus că 5 la sută din locurile controlate de noi prezintă derapaje grave, restul nu. Eu nu sunt o autoritate de promovare a turismului, eu trebuie să semnalez că există oameni care pun la comercializare peste 3,5 tone de carne ieşită în afara oricărui termen de valabilitate, de conformitate. Acea unitate avea toate avizele în regulă, cu două luni înainte fusese controlată de alte autorităţi de control care, incredibil, au văzut lucrurile impecabil”, a  spus Constantinescu.

El consideră că litoralul românesc este pe o pantă descendentă de cel puţin 11-12 ani.  „Litoralul românesc este pe o pantă descendentă de 11-12 ani, cel puţin.Încurajarea alimentaţiei publice de şuşanea, de trotuar, pentru a cumpăra şi beneficia la un moment dat de voturi, este cea care distruge investiţiile dumneavoastră majore. Oamenii aleg şaormăria în locul restaurantului pentru că nu mai au posibilităţi, porumbul fiert şi spălat în wc-uri. Am doi copii, amatori de porumb şi îngheţată şi de lucruri care plăceau şi copilăriei noastre. Cum vreţi să vă anunţ pe fiecare dintre dumneavoastră să nu care cumva să mai cumpăraţi de la furnizorul respectiv ? Este singura maniera prin care vă pot ajuta“, a transmis şeful OPC.

Şeful OPC s-a făcut remarcat după ce a închis mai multe unităţi alimentare care puneau în pericol sănătatea turiştilor şi a constănţenilor. 

De altfel, şi premierul Mihai Tudose, aflat pe litoral, la inaugurarea unui hotel de lux a transms că nu vrea eroi apăruţi peste noapte, făcând referire directă la controalele inspectorilor ANPC pe litoral. „Atât timp cât aceste armate de oameni vor acţiona cu bună credinţă şi pentru interesul cetăţeanului sunt perfect de acord nu-mi plac acei eroi de peste noapte care se trezesc foarte brusc că ei sunt salvatorii naţiei şi taie în carne vie unde nu e cazul neaplicand nici măcar legislaţia în vigoare pe legea prevenţiei. Unde sunt cazuri flagrante, evident, că măsuri drastice se impun”, a spus recent premierul. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”