Sea Shield 19, cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră. România este gazdă pentru 20 nave de război

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele Navale Române organizează în perioada 5-13 aprilie cel mai mare exerciţiu multinaţional naval SEA SHIELD 19, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

La exerciţiul din acest an participă 14 nave militare româneşti şi 6 nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 militari. Aceştia vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

Ceremonia de deschidere a exerciţiului va avea loc sâmbătă, 6 aprilie, ora 14.00, la Terminalul de Pasageri din Portul Constanţa; la final, sunt prevăzute scurte declaraţii de presă ale şefului Statului Major al Forţelor Navale Române şi ale altor oficiali militari.

Navele militare străine urmează să intre în portul Constanţa sâmbătă, 6 aprilie, data la care este planificată să se desfăşoare deschiderea oficială a Exerciţiului „Sea Shield 19”, la Terminalul de Pasageri, în prezenta şefului Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrşu. Pe timpul celor două zile de escală în port, sunt programate vizite oficiale, dar şi şedinţe de discutare a detaliilor organizatorice pentru secvenţele planificate pe mare.

Toate navele participante vor ieşi pe mare luni, 8 aprilie, pentru o săptămână în care îşi vor sincroniza toate eforturile în vederea îndeplinirii obiectivelor Exerciţiului multinaţional SeaShield 19.

„Scenariul exerciţiului este fictiv şi urmăreşte planificarea şi executarea unei Operaţii de Răspuns la Criză (CRO) sub mandatul unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSC), în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin ameninţări simetrice şi asimetrice“, precizează colonelul Corneliu Pavel, ofiţerul de presă al Forţelor Navale Române.

România a alocat o structură impresionantă de forţe în desfăşurarea exerciţiului. Sub conducerea şi coordonarea Comandamentului Flotei vor fi două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă, trei remorchere maritime, un detaşament de scafandri EOD (specializaţi în lupta împotriva ameninţărilor subacvatice), două detaşamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcţia Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la ţărm.

Forţele Aeriene Române asigură secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, iar forţele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei vor acţiona cu două aeronave de patrulare maritimă. 

Forţele Terestre Române participă la exerciţiu  cu un detaşament din compunerea Brigăzii 9 Mărăşeşti, pentru protecţia căilor de comunicaţii terestre şi a portului Constanţa. 

Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM) a desemnat să participe la Exerciţiul Sea Shield 19 Gruparea Navală Permanentă (SNMG-2), care operează în Marea Neagră începând cu 28 martie 2019, având în compunere nave din Bulgaria, Canada, Olanda, România şi Turcia. În plus, Grecia şi Bulgaria sunt reprezentate la exerciţiu de câte o navă de luptă.

„Sea Shield 19 se suprapune unor aniversări importante ale comunităţii euro-atlantice. Prima marchează 70 de ani de la înfiinţarea NATO, în aprilie 1949, când 12 state din Europa Occidentală şi America Nord înfiinţau alianţa politico-militară prin semnarea, la Washington, a Tratatului Atlanticului de Nord, cu scopul de a menţine pacea şi apărarea propriei independente, prin solidaritate politică şi printr-o forţă militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze şi, dacă ar fi necesar, să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată împotriva ei sau a statelor membre în baza articolului 5 din Tratat privind apărarea colectivă, bazat pe principiul <un atac împotriva unuia dintre aliaţi este un atac împotriva tuturor>. Al doilea moment aniversar este marcat de împlinirea a 15 ani de când România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei Nord-Atlantice“, precizează col. Corneliu Pavel. 

Pe aceeaşi temă: 

Analiză. De ce îşi întăreşte NATO prezenţa în Marea Neagră şi ce piedici întâmpină VIDEO 

Generalul american Benjamin Hodges susţine că nu ar fi exclus ca Rusia să încerce să ocupe Odesa şi România

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”