Scafandrul Dorel Onaca, despre bărbatul care şi-a omorât cei doi copii: „I-am dat un dos de palmă nenorocitului!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Onaca

Scafandrii veniţi din Constanţa au găsit, vineri după-amiază, cadavrele celor trei persoane dispărute, luni, în zona Tarniţei (Cluj) - Nicolae Lăpuşte (48 de ani) şi doi dintre copiii acestuia, Alexandra (3 ani) şi Flavius (15 ani).

Familia celor dispăruţi a cerut cu disperare ajutor scafandrului constănţean. Dorel Onaca era plecat în Kuweit când a primit telefonul. „Nu ştiam ce s-a întâmplat însă imediat mi-am deschis calculatorul şi am aflat tragedia. Când am văzut poza copilul nu am mai stat pe gânduri. M-am urcat în prima cursă şi am plecat spre ţară“, povesteşte el.
Joi la prânz a ajuns în Bucureşti şi patru ore mai târziu era la Cluj. „Ne-am mobilizat imediat. Am format trei echipe a câte opt scafandri. Cel mai greu ne-a fost cu hainele de vară, întrucât eu veneam dintr-o ţară unde era cald“, povesteşte Onaca.
El spune că mai întâi au trebuit să coboare într-o prăpastie de 80 de grade şi abia după aceea au ajuns la lacul propriu-zis. Patru scafandri au spart gheaţa cu târnăcopul şi apoi au început să balizeze locul.
La a patra intrare au dat de trupurile neînsufleţite. „Eu tot speram că nu am să le găsesc. Filmam tot ce era sub apă pentru a arăta familiei că nu este nimic acolo. I-am spus familiei că nu plec până când nu se face lumină în acest caz!“, spune scafandrul profesionist.

„Copilul parcă era viu!“

Din nefericire, a dat şi peste cele tei cadavre. La o adâncime de 27 de metri a dat peste cadavrul bărbatului şi peste cel al fetiţei. „Bărbatul ţinea în braţe copilul de trei ani. Am văzut că îl legase de el cu un cablu electric. Copilul parcă era viu. Arăta ca în poză. Un copil frumos. La câţiva metri era şi corpul celuilalt copil, care avea gura deschisă, de parcă voia să tragă aer în piept“, povesteşte Onaca.
Sub imperiul celor văzute, scafandrul constănţean i-a dat un dos de palmă bărbatului care a omorât cei doi îngeri. „Ce nenorocit! Să-şi lege copilul de el!“, şi-a zis el.
Spune că nu este pentru prima dată când găseşte copii înecaţi, însă moartea a fost accidentală, nu au fost omorâţi.

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie