Reguli speciale instituite de Biserică pentru Săptămâna Luminată. Ce se întâmplă cu cei care mor în această perioadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Săptămâna Luminată sau prima săptămână de după Paşti se încheie cu Duminica Sfântului Apostol Toma. În acest interval, Biserica a instituit o serie de reguli speciale.

Tradiţia populară spune că cine moare în această săptămână merge direct în Rai, deoarece acesta are acum porţile deschise. Prin învierea Sa, Hristos a biruit Iadul şi a deschis porţile Raiului. De aceea, multă lume crede că în aceste zile nu contează faptele omului, el ajungând oricum în Rai.

De asemenea, o altă credinţă din popor spune că şi cel care se naşte în această săptămână va fi un om norocos.

Ambele credinţe populare nu sunt confirmate de Biserica Ortodoxă, iar în Biblie nu se face nicio referire directă cu privire la aceste aspecte.

Săptămâna Luminată are acest nume deoarece, în vechime, persoanele care primeau botezul în noaptea Învierii erau numiţi „luminaţi” şi purtau haine albe toată săptămâna.

De asemenea, fiecare zi din această săptămână este considerată luminată deoarece sunt zilele din preajma Paştilor, momentul în care totul s-a umplut de Lumină. În cele 7 zile, până la Duminica Tomii, uşile împărăteşti ale altarelor sunt deschise, semn că mormântul este gol, că Iisus a înviat. Sfânta masă, din interiorul altarului reprezintă mormântul Domnului.

Uşile deschise ale altarului pot reprezenta unul dintre motivele pentru care oamenii au început să aibă credinţa porţilor raiului deschise automat celui care moare în această săptămână.

O altă regulă specială a Bisericii Ortodoxe în Săptămâna Luminată, care poate sta la baza credinţelor populare, este modificarea slujbei de înmormântare. În aceste zile, slujba clasică de înmormântare este înlocuită cu slujba învierii.

„Nu se săvârşeşte Slujba Înmormântării obişnuită cum este pe parcursul anului bisericesc, ci are o rânduială aparte fiind constituită de fapt din Slujba Învierii, pentru că Biserica ne îndeamnă în această perioadă să ne bucurăm şi nu să jelim şi să plângem, mai ales pentru noi creştinii care ştim că moartea este o trecere din viaţa acesta la cea viitoare, pururi veşnică”, spune Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, citat de basilica.ro.

Tot în aceste 7 zile nu se va oficia nici slujba de parastas, adică de pomenire a morţilor.Prima pomenire a lor se va face în ziua de luni, după duminica Tomii, zi cunoscută şi ca „Paştile Blajinilor”.

Pe aceeaşi temă:

De ce se salută creştinii cu „Hristos a Înviat!“. „Suprinde o realitate consumată în anul 33“

Învierea la Gherla: noaptea în care deţinuţii au cântat imnul creştinătăţii: „Simţeam cum întreaga clădire se mişcă, gata să se dărâme“


 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate