Profesorul Gheorghe Ţarălungă, suspendat din toate activităţile de la Universitatea Ovidius

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Gheorghe Ţarălungă Sursă foto Ziua de Constanţa

Conducerea Universităţii Ovidius din Constanţa se disociază de profesorul universitar Gheorghe Ţarălungă, fost decan al Facultăţii de Farmacie, reţinut şi propus de DNA spre arestare pentru luare de mită de la student străin.

La doi ani de la arestarea rectorului Dănuţ Tiberius Epure pentru luare de mită în formă continuată, Universitatea Ovidius din Constanţa suferă o nouă lovitură care îi afectează grav imaginea. Denunţătorul din cazul Epure, profesorul universitar Gheorghe Ţarălungă, a fost prins de DNA luând mită 200 euro de la un student străin. Obiectul tranzacţiei - promovarea unui examen.

„Universitatea Ovidius din Constanţa regretă apariţia unui nou incident menit să umbrească imaginea sa ca instituţie ce se doreşte a face parte din elita învăţământului superior.

Grav afectată încă din urmă cu 2 ani, funcţionalitatea universităţii avea tendinţa de normalizare, dar starea de normalitate rămâne în continuare un deziderat. Este un eveniment care creează îngrijorare în mediul academic şi ne arată încă o dată că drumul către însănătoşirea vieţii noastre universitare este lung şi dificil.

Adevăraţii universitari ai instituţiei se delimitează net de astfel de practici, pe care le condamnă cu hotărâre şi încearcă să le combată prin toate mijloacele avute la dispoziţie.

Din nefericire, exemplele personale pozitive şi atitudinea proactivă a celor conştienţi de necesitatea respectării legalităţii, menţinerii unui standard ridicat profesional, dar mai ales moral, nu au fost suficiente pentru a preveni apariţia acestor evenimente.

În virtutea celor consemnate în comunicatul DNA de astăzi, 29 ianuarie 2015, până la finalizarea cercetărilor, rectorul Universităţii Ovidius, prof.univ.dr. Sorin Rugină, a dispus suspendarea prof.univ.dr. Gheorghe Ţarălungă din toate activităţile didactice şi administrative.

Conducerea interimară a Facultăţii de Farmacie asigură studenţii că sesiunea de examene se va finaliza în condiţii normale, conform programării prealabile.

Pentru a preîntâmpina pe viitor apariţia unor astfel de evenimente, decanii tuturor facultăţilor au fost capacitaţi să îmbunătăţească comunicarea cu studenţii şi personalul didactic din subordine, în toate etapele procesului de învăţământ“, se arată în comunicatul transmis de Universitatea Ovidius.

La data de 28 ianuarie, procurorii DNA Constanţa l-au reţinut pentru 24 de ore pe Gheorghe Ţarălungă, profesor universitar doctor la Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, la disciplina Farmacologie, Farmacoterapie, Farmacie Clinică. Ţarălungă, colonel în rezervă, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

„La data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii. În aceeaşi zi s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

În aceeaşi cauză, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 30 de zile, în intervalul 28.01.2015 – 26.02.2015, faţă de inculpatul Faloutsos Evangelos cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Inculpatul Ţarălungă Gheorghe urmează să fie prezentat, la data de 29 ianuarie 2015, la Tribunalul Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile“, precizau procurorii DNA. Instanţa a dispus arestarea profesorului Ţarălungă.

Vă mai recomandăm

UPDATE Profesorul Gheorghe Ţarălungă, fost decan de la Facultatea de Farmacie a Universităţii Ovidius, a fost arestat pentru luare de mită

Percheziţii DNA la Facultatea de Farmacie de la Universitatea Ovidius



 

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă