Primarul arestat Nicolae Matei va face plângere la CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Matei se declară intrigat că mitingul de susţinere organizat la Năvodari este acum subiect pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Edilul-şef al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a transmis un apel din arest, acolo unde se află acuzat de mituirea fostului şef al Poliţiei Constanţa.

Primarul se declară intrigat că mitingul de susţinere organizat la Năvodari este acum subiect pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Iată ce mesaj a transmis primarul încarcerat din luna noiembrie, a cărui eliberare a fost respinsă de instanţă sub orice formă.

„Referitor la ordinea de zi din data de 9.01.2013 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, aflu cu uimire că la punctul 7 sunt incriminaţi toţi oamenii politici care au participat la mitingul din data de 18.11.2012, miting ce a avut că scop manifestarea susţinerii subsemnatului de către locuitorii oraşului Năvodari, acestora alăturându-se şi oameni politici care au rezonat cu acest manifest.

Curios este că în raportul de inspecţie judiciară se vorbeşte clar de faptul că toţi susţinătorii nu doresc imixtiuni în înfăptuirea actului de justiţie, iar tocmai prin concluziile acestui raport apreciez că se aduce atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul sau, a independenţei şi imparţialităţii magistraţilor în realizarea actului de justiţie.

Apreciez că tocmai supunerea la o analiză a inspecţiei judiciare privind apărarea independenţei sistemului judiciar că urmare a unor declaraţii făcute de către susţinătorii primarului oraşului Năvodari , este o încălcare gravă a libertăţii de exprimare a opiniilor, drept apărat de legile supreme ale acestei ţări.

Dat fiind acest demers al inspecţiei judiciare, aş fi apreciat oportun şi o cercetare în paralel efectuată de organismele abilitate a temelor dezbătute în cadrul emisiunilor postului de televiziune B1 Tv, care îl prezentau pe primarul oraşului Năvodari ca o persoană ce se făcea vinovată de faptele reţinute în sarcina sa de către organele de cercetare penală, prezumţie de nevinovăţie de care se bucură orice persoană a acestei ţări fiind încălcată flagrant în ceea ce mă priveşte, cred că tocmai aceste emisiuni erau menite să influenţeze subtil justiţia.

Îmi ridică serioase semne de întrebare faptul că în cadrul CSM s-a dispus efectuarea unui raport de inspecţie judiciară care a vizat şi activitatea Curţii de Apel Bucureşti, în legătură cu acest dosar.

Organizatorii mitingului au avut că unic scop susţinerea morală a primarului şi speranţa oamenilor că el să poată fi judecat în stare de libertate, deoarece măsura arestului preventiv pe parcursul cercetărilor penale au apreciat-o a fi exagerat de severă, raportat la faptele reţinute a fi săvârşite de către edilul oraşului.

Întreaga populaţie prezentă la acest miting, precum şi oamenii politici care au participat au avut convingerea că o măsură mai puţin restrictivă de libertate ar fi fost suficientă pentru continuarea demersurilor judiciare şi pentru atingerea scopului suprem al procesului penal, respective aflarea adevărului, tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovaţi, precum şi nepedepsirea vreunei persoane care nu a încălcat prevederile legale.

Apreciez că prin stabilirea pe ordinea de zi a unui punct avându-l ca şi subiect pe primarul oraşului Năvodari Matei Nicolae şi pe susţinătorii acestuia, într-un moment atât de tulbure pentru conducerea sistemului juridic din România denotă încă o dată interesele manifestate asupra dosarului în care sunt judecat în stare de arest preventiv, interese din cauza cărora atât eu cât şi susţinătorii mei tindem a ne pierde încrederea în puterea justiţiei independente şi imparţiale din România.  

Sper să nu fie o imixtiune a unor membrii din cadrul C.S.M în acest dosar pentru a mă ţine în stare de arest, dar eu cred în nevinovăţia mea, iar dacă la finele demersurilor judiciare ce urmează a fi parcurse, soluţia instanţelor va fi una atinsă de interesele de care am făcut vorbire anterior, cu siguranţă voi înainta o plângere către Curtea Europeană a Drepturilor Omului.“

Primarul Nicolae Matei este arestat preventiv pentru dare de mită, din data de 15 noiembrie, în urma unui denunţ făcut de fostul şef al Poliţiei Constanţa, comisarul-şef Valentin Burlacu, detaşat actualmente la DNA.

La data de 10 decembrie, primarul Matei a fost trimis în judecată în stare de arest.

El şi-a petrecut Sărbătorile după gratii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă