Program modificat la Fisc pentru plata dărilor către stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţiile fiscale au program modificat în prima lună a anului FOTO Adevărul
Agenţiile fiscale au program modificat în prima lună a anului FOTO Adevărul

Fiscul anunţă schimbări ale programului de lucru cu publicul în această perioadă. Contribuabilii au variante la dispoziţie de achitare a obligaţiilor financiare.

Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Constanţa anunţă contribuabilii persoane fizice că în zilele de 10, 11 şi 12 ianuarie 2013, activitatea cu publicul desfăşurată în sediul de pe str. Intrarea Tulcei nr. 95 se suspendă.

În această perioadă, plăţile privind impozitele şi taxele se vor face la sediul Trezoreriei Municipiului Constanţa din str. Mircea cel Bătrân nr. 96.

Activitatea de depunere a declaraţiilor (persoane fizice) la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa de pe str. I.G.Duca nr. 18 se va desfăşura conform programului normal de lucru.

Totodată, pentru recuperarea zilelor de 24 şi 31 decembrie 2012 declarate libere prin Hotărâre de Guvern, Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa a decis ca sâmbătă, 12 ianuarie 2013 şi sâmbătă, 19 ianuarie 2013, atât DGFP Constanţa, cât şi administraţiile finanţelor publice teritoriale vor avea program normal de lucru.

Serviciul de Taxe şi Impozite lucrează, de asemenea, în acele zile de sâmbătă, 12 şi 19 ianuarie. Funcţionarii recuperează zilele libere de Sărbători de anul trecut, când au avut liber.

De asemenea, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Constanţa a prelungit programul de lucru cu publicul, în zilele de sâmbătă, 12 ianuarie şi 19 ianuarie, între orele 8.30 şi 16.30. Serviciul a luat decizia pentru a putea rezolva numeroasele solicitări ale oamenilor.

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite