Performanţe şcolare şterse cu buretele de orgolii personale? O învăţătoare apreciată susţine că nu şi-a luat gradaţia de merit din cauza directorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai iubite învăţătoare din Constanţa susţine că este umilită de soţia viceprimarului care este director la şcoala unde ea predă. Ecaterina Rupesac a ajuns cunoscută în toată ţara în urmă cu 5 ani pentru culegerile de matematică pe care le scria. Rezultatele elevilor ei au făcut-o să fie iubită de cei mici şi părinţi timp de 13 ani cât a predat la aceeaşi unitate de învăţământ.

A venit momentul unei noi gradaţii de merit şi directorul şcolii Dan Barbilian din Constanţa nu i-a acordat punctajul cuvenit. 

Ecaterina Rupesac a trimis o scrisoare deschisă tuturor celor care vor să-i audă cazul. Învăţătoarea din Constanţa spune că orgoliul unei directoare căreia nu îi placea "vedetismul" şi nici nu voia performanţă în şcoala ei a dus la această situaţie. 

"Se fac presiuni asupra mea!", ne-a mărturisit plângând Ecaterina Rupesac. "Directoarea calcă totul în picioare. Eu am fost cu elevii la concursuri la care Inspectoratul Şcolar era partener şi după zece ani mi s-a interzis să mai fac asemenea concursuri în şcoală", spune cadrul didactic. 

Învăţătoarea crede că directorul instituţiei i-a dus dosarul la Inspectoratul Şcolar fără să-i semneze mai multe diplome şi din această cauză a obţinut doar 36 din cele 92 puncte pe care le calculase la autoevaluare. "Azi am aflat că ar exista nişte diplome în alb în dosarul meu. Eu am peste 500 file în el şi un opis cu toate documentele puse. Nu era nicio diplomă în alb. E doar o făcătură de-a dumneaei", mai spune Ecaterina Rupesac. 

Mihaela Stan, directorul şcolii Dan Barbilian din Constanţa spune că nu a făcut altceva decât să urmeze metodologia şi a căutat să nu încalce legea.

"Nu puteam să fac un compromis pe lege şi nici să pun un «conform cu originalul» pe o copie a căror originale nu există. Nu există nicio dovadă pentru acele diplome şi nu trebuie să dea vina pe mine că nu există. Paşii metodologici spun că există un termen de depunere, după care se face o contestaţie. Lucrurile acestea trebuiau depuse la timp. Eu nu am avut originalul în termenul stabilit", a explicat Mihaela Stan pentru Adevărul.

Inspectoratul Şcolar Constanţa a declanşat o anchetă în acest caz şi reprezentanţii instituţiei spun că vor verifica aspectele sesizate de învăţătoare. 


Vă mai recomandăm: 

Ecaterina Rupesac, creatoarea de culegeri de matematică pentru cei mici

Părinţii dau năvală la cele mai iubite învăţătoare

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare