Paşii pentru autorizare. Ce trebuie să facă localurile ca să fie sigure la incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Controlul ISU făcut în localurile publice Foto Arhivă

Prefectura Constanţa a transmis un comunicat de presă prin care reaminteşte care este procedura de autorizare pentru securitatea la incendii.

„În scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a incendiilor, Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa vă aduce la cunoştinţă faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, precum şi punerea lor în funcţiune se fac numai după obţinerea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu, după caz.

Administratorul sau conducătorul unităţii are obligaţia, fără echivoc, să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu prevăzute de lege şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora“, menţionează Prefectura.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu precizează că avizele şi autorizaţiile menţionate anterior se eliberează în mod gratuit de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, în termen de cel mult 30 de zile de la depunerea cererii, în condiţiile prevăzute de normele metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendii.

„În cazul în care, în urma controalelor care vor fi intreprinse în perioada imediat următoare, se vor identifica administratori sau conducători de unităţi fără autorizaţii sau avize de securitate la incendiu, aceştia riscă amenzi într-un cuantum cuprins între 30.000 lei şi 100.000 lei şi oprirea funcţionării unităţii (conf. art. 44, cap. 6 din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor“), specifică Prefectura Constanţa.

Pe aceeaşi temă:

Unde ar fi trataţi răniţii unui accident colectiv la Constanţa, oraşul cu distracţie de subsol

Incendiu la Casa de Cultură Constanţa. A luat foc Culture Pub, de la demisol. 25 de oameni au fost evacuaţi. Doi angajaţi au avut nevoie de îngrijiri medicale

Incendiu în Clubul Colectiv din Bucureşti. Mesajul unei generaţii, postat pe Youtube: „Luaţi voi durerea de-a duce la groapă un copil“

Incendiu în Clubul Colectiv din Bucureşti. „Toţi am mers în club o dată în viaţă. Numai că noi ne-am şi întors“. Constanţa, solidară cu victimele

Incendiu în Clubul Colectiv din Bucureşti. Alte tragedii în care tinerii au murit captivi în cluburi. Cum putea fi evitat incendiul devastator din Capitală

Mai multe pentru tine:
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein